Sunt tare curios dacã mãcar astãzi vrednicia candidaþilor ºi a echipelor lor de zgomote va lua o scurtã pauzã pentru ca mãcar în aceastã zi de sãrbãtoare sã nu se mai împroaºte cu zoaiele de prin dosare, sau de prin filmuleþele trucate sau adevãrate.
Dintr-un anumit punct de vedere, sãrbãtoarea naþionalã picã prost în luna în care, de regulã, românii îºi schimbã (sau îºi pãstreazã) conducãtorii, din patru în cinci ani. ªi nu pot sã nu mã întreb dacã nu cumva ºi atunci, în 1918, în fervoarea emoþionalã popularã, unii dintre politicieni nu erau cu gândul mai degrabã la funcþiile viitoare ºi la prada ce urma sã fie împãrþitã, decât la idealul unirii românilor – votanþi- între aceleaºi fruntarii. Istoria are însã darul sã pãstreze pentru viitor doar lucrurile bune, cele nobile, pe celelalte dându-le uitãrii. ªi iatã cã sunt încã odatã curios ce se va pãstra, peste decenii, în memoria colectivã, din arhiva acestui sfârºit de an ºi de ciclu electoral. Va rãmâne cumva ideea cã o forþã reformatoare, condusã de un preºedinte voluntarist, susþinut în ideile sale nobile de cãtre românii responsabili, a reuºit sã convingã naþiunea cã rolul sãu trebuie sã continue întru desãvârºirea misiei? Sau cã cercurile conservatoare, conduse de mogulii care sug sângele poporului, au reuºit sã dea o loviturã mortalã democraþiei, consolidându-ºi privilegiile prin impunerea la conducerea þãrii a unui exponent servil al intereselor acestora? Sau cã un preºedinte abuziv, nededat la ale democraþiei, cu apucãturi dictatoriale ºi-a consolidat poziþia – de pe urma cãreia profitã cu neruºinare cercurile personale de interese, compuse din politicieni veroºi ºi oameni de afaceri obiºnuiþi sã primeascã comenzi grase de la stat – în ciuda eforturilor unei opoziþii denocratice care l-a ºi demis – pe el ºi guvernele sale corupte – pe cale constituþionalã? Ori cã electoratul, conºtient, a decis sã reprime abuzurile aceluiaºi preºedinte, acordând încrederea sa unei coaliþii progresiste care a grupat principalele forþe politice în jurul unui program coerent menit sã scoatã þara din crizã ºi din izolarea internaþionalã la care o condamnase un preºedinte incapabil sã înþeleagã resorturile democraþiei?
Sunt tot atâtea variante posibile, care au, la rândul lor, susþinãtori necondiþionaþi ºi contestatari acerbi. Astãzi, când „românii” (cuvântul preferat al campaniei) sãrbãtoresc pentru a 19-ea oarã Ziua Naþionalã la 1 Decembrie, România pare mai dezbinatã ca oricând. ÃŽn loc de bucurie ºi de mândrie, avem parte de o rãfuialã continuã a cãrei mizã nu pare deloc sã fie mai buna guvernare a României, ci acapararea pârgiilor de putere în favoarea câºtigãtorilor ºi în defavoarea perdanþilor. Niciodatã, parcã – nici mãcar în anii critici de dupã Revoluþie, când þara nu se dezmeticise încã de pe urma beznei totalitare – demersurile de dezbinare nu au fost atât de intense ºi de consecvente, niciodatã demagogia nu a atins cotele de neruºinare pe care le înregistreazã acum, iar viitorul nu a fost mai incert.
La mulþi ani, români? Ce fel de ani?
|
| Accesari:
2240
|
Adauga o opinie