Cât de important este lobby-ul (varianta legală a traficului de influenţă) în general, şi pentru o ţară ca România, în special, este aproape inutil de demonstrat. Putem face, mai degrabă, o demonstraţie negativă, arătând consecinţele lipsei unui lobby atent şi organizat în evoluţia greoaie şi sinuoasă a ţării noastre pe piaţa democraţiei sau punând în evidenţă modul inteligent şi suportul material consistent cu ajutorul cărora vecinii noştri de la Vest îşi susţin interesele, cu precădere acelea care ne sunt nouă defavorabile. Imaginea României în lume este promovată oficial pe apucate şi pe sponci şi nu este de mirare că rezultatele sunt pe măsură. Sau, forţând puţin lucrurile, putem spune că sunt chiar mai bune decât ar justifica şi cantitatea şi calitatea eforturilor depuse în acest sens. Şi asta pentru că avem şansa ca printre românii din diaspora să se numere câţiva oameni care nu numai că-si iubesc tara, asa cum este ea (la urma urmei, nici familia şi nici locul de naştere nu ţi le alegi), dar au şi influenţa necesară pentru a determina mutaţii favorabile. Este interesant de observat că majoritatea acestor lobby-işti din convingere sunt oameni afirmaţi în zona spiritului şi a performanţei. Un Tiriac, un Dimitrie Sturdza, un llie Năstase, o Mariana Nicolesco, un Eugen Mihăescu sunt activişti voluntari într-un domeniu inaccesibil activiştilor de profesie, iar efortul lor nu numai că nu este vreodată răsplătit, dar nici măcar cuantificabil nu e. Deocamdată, pe umerii lor se sprijină lobby-ul românesc, pentru o Românie cu faţă românească.