Nici Jospin, și nici Chirac - prin prisma procentajului pe care, teoretic, îl va prelua de la Balladur - nu sunt adevărații învingători ai primului tur de scrutin prezidențial din Franța. Ci Le Pen, liderul formațiunii de extremă dreaptă, care a recoltat votul unuia din șase francezi, ceea ce este o performanță demnă de toată atenția. Unul din șase francezi îi împărtășesc principiile și sunt de acord că negrii și arabii trebuie aruncați afară din Franța si că din cauza străinilor băștinașii o duc mai prost. Este o tentă clară de extremism care se regăsește și în peninsula italică în succesul obținut la ultimelei alegeri de o altă formațiune de extremă dreaptă, ce participă efectiv la guvernare. Un soi de fascism pe care-l regăsim și într-o Germanie în care turcii sunt aruncați îri aer și incendiați de tot mai numeroși nostalgici ai lui Adolf. Nuanța aceasta care colorează în gri-brun regimurile celor mai importante țări de pe continentul european, cele care dau tonul democrației, va fi analizată, probabil, foarte pertinent și se vor pune diagnostice din care să reiasă valoarea obiectivăf a acestor evoluții. Nimeni nu se va hazarda să acuze guvernele respective de toleranță sau nepermisă îngăduință, sau să dea avertismente, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul unei Românii în care se vorbește că vreo doi miniștri din guvern ar aparține unei formațini politice al cărei lider se zice că ar avea înclinații naționaliste. Pentru ca, vedeți dv., este mult mai mare pericolul ca un ministru (peunerist) al telecomunicațiilor să atenteze la valorile democratice universale, decât ca Le Pen să ajungă, la viitoarele alegeri, în postura de a dicta, pur și simplu, evoluțiile politice din cadrul principalelor organisme continentale... Teoretic, bineînțeles. Pentru că totul este teorie, până când devine tentant să fie aplicat în practică. |