Ieri, Republica Turcã a Ciprului a sãrbãtorit cu fastul obiºnuit, cea de-a 32-a aniversare a Pãcii, care este totodatã ºi Ziua Libertãþii. În 1974, trupele turceºti au debarcat în partea de nord a insulei pentru a proteja populaþia turcã a insulei ºi urmarea a fost diviziunea ºi continuarea, pânã astãzi, a existenþei a douã entitãþi aproape fãrã nici o legãturã una cu alta, în afara discuþiilor diplomatice fãrã cap ºi coadã. Prin faþa tribunei oficiale, în care au luat loc preºedintele Talat, membrii guvernului ºi oaspeþii, au defilat trupele cipriote, dotate cu armanent modern, între care mult temutele rachete care fac ravagii nu departe, peste mare, în Liban. În zare, pe platoul munþilor, se deseneazã un uriaº steag menit sã aminteascã celor din partea de sud, care-l au ºi ei sub ochi, din capitala comunã Nikosia/Lefcoºa, o realitate de care trebuie sã þinã cont. Evident cã dincolo de 'zona verde' (numitã aºa de la culoarea creionului cu care a fost trasatã demarcaþia dintre cele douã comunitãþi, în 1974) aceastã zi poartã cu totul alt nume - invazie militarã - ºi are cu totul altã semnificaþie - statut de ocupaþie. Deºi istoria nu lucreazã cu ipoteze, sã ne imaginãm totuºi cum ar fi stat lucrurile dacã, în urmã cu 32 de ani, tentativa de loviturã de stat ce viza anexarea Ciprului de cãtre coloneii greci ar fi reuºit ºi organizaþia consideratã teroristã de însuºi preºedintele grec de atunci, arhiepiscopul Makarios, EUKA B ar fi pus mâna pe putere. Atunci însã turcii au fost mai prompþi ºi mai eficienþi, iar rezultatul acþiunii lor a fost prima purificare etnicã de facto, a douã naþiuni cu exces de naþionalism care numai puteau trãi împreunã. A fost bine, a fost rãu? Lecþia fostei Iugoslavii deschide astãzi o cu totul altã perspectivã asupra problemei ºi cert este cã de 32 de ani aici nu s-au mai înregistrat evenimente cu conotaþie etnicã. Preþul plãtit de comunitatea turcã a insulei a fost ºi este mare: izolare internaþionalã, subdezvoltare economicã, vulnerabilitate politicã. Toate acestea au pãrut sã aibã un final odatã cu decizia UE de a integra insula în întregul ei. A fost condiþia expresã, cãreia cele douã comunitãþi trebuiau sã-i rãspundã prin referendum. Spre stupoarea generalã, turcii au votat 'da', iar grecii 'nu'. Chiar dacã acest lucru punea în pericol aderarea, Uniunea neintegrând þãrile cu probleme 'patrimoniale' nerezolvate. S-a fãcut o excepþie aproape inexplicabilã ºi - aºa cum preciza preºedintele Talal (care l-a învins anul trecut în alegeri pe 'eternul' Rauf Denktas) - acum Uniunea este compusã din 25 de state ºi jumãtate! Interesele economice ºi politice ale marilor puteri au prevalat în faþa dreptului internaþional (nu e nici prima ºi nici ultima datã) ºi, în aºteptarea rezolvãrii 'soluþiei Anan', Ciprul de Nord aºteaptã ºi el, de trei ani, ca Uniunea sã-ºi þinã promisiunile fãcute 'în compensaþie': acordarea unui ajutor financiar pentru infrastructurã ºi deschiderea comerþului internaþional cu jumãtatea neintegratã de þarã. Referendumul din 2002 a constituit ºi un soi de moment al adevãrului, punând în evidenþã ºi raþiunile 'meschine' ale refuzului sudului: concurenþa - în materie de turism în special, pe care Nordul ar declanºa-o. Cea de-a patra þarã divizatã a lumii contemporane (dupã Coreea, China-Taiwan ºi România-Moldova) aºteaptã o soluþie pierdutã prin cancelariile marilor puteri. Preþul acestei neglijenþe îl plãtesc oamenii - Nordul are un 'per capita' de 7 500 USD, faþã de Sud - 65.000; o infrastructurã slab dezvoltatã; o penurie de mânã de lucru (80% dintre ciprioþii din nord sunt licenþiaþi ºi-ºi cautã de lucru prin alte pãrþi); ºi, în general, un potenþial de dezvoltare care ar face din insulã, în întregul ei, un jucãtor major pe piaþa zonei. Pânã când mai marii lumii vor gãsi rãgazul sã se aplece serios ºi cu responsabilitate asupra problemei Ciprului acesta rãmâne o þarã divizatã, cu resentimente mocnite ºi cu perspective incerte.