Mă văd nevoit să revin pe această temă. Sigur, e bine să ai iniţiativă şi spirit comercial, mai ales când finanţele ţării sunt cum sunt, şi să valorifici moştenirea totalitară, în folosul nostalgicilor sau al curio- şilor de pretutindeni. Nu mi se pare o blasfemie să scoţi la vânzare maşinile şi bărcile lui Ceauşescu - mai ales că nu erau ale lui. Erau ale noastre, ale întregului popor, şi noi i le pusesem la dispoziţie - prin Gospodăria de Partid. Dar să-i vinzi şepcile şi izmenele mi se pare prea de tot.

Pe reţeta asta, peste vreo 10-20 de ani, Regia Protocolului de Stat va putea face licitaţii cu cravatele lui Iliescu, şosetele lui Constantinescu şi papioanele cui o mai veni la Cotroceni. Există aici o graniţă sensibilă, pe care, în pornirea lor comercială, organizatorii licitaţiei n-au sesi- zat-o: aceea dintre bunurile aparţinătoare statului, puse la dispoziţia unor conducători mai mult sau mai puţin vremelnici şi bunurile personale ale aceloraşi. Este o lipsă de bun simţ şi de decenţă să scormoneşti printre rufele cuiva şi să faci din ele drapele ale spiritului capitalist şi aici, cred, era nevoie de o reglementare de tip legal. Nu mai vorbesc de, oroarea de a trece în aceeaşi categorie obiecte sau însemne oferite de alţi şefi de state: acestea - cel puţin din respect pentru dăruitori - ar trebui să continue a face parte dintr-un fond cu valoare documentară şi istorică. Aici nu mai e vorba de dictatură sau de democraţie. E vorba doar despre măsură şi decenţă - sortimente complet absente din recuzita prin care au dat iama RAPPS-iştii.