În atmosfera de satisfacţie intelectuală care a caracterizat lucrările Consiliului Naţional al PSD de la finele săptămânii trecute, două lucruri au tulburat tendinţa de somnolenţă a asistenţei: intervenţiile lui Ioan Rus şi Sorin Oprescu, ce au fluturat prin faţa ochilor lor năframa străvezie a corupţiei, şi Viorel Hrebenciuc, care a făcut unicul recurs la istoria partidului.  Trucul de care s-a folosit vicepreşedintele partidului a fost acela de a invita asistenţa de a-şi reaminti ce se întâmpla în urmă cu 10 ani.  Or, în urmă cu 10 ani, pe 12 octombrie 1992, eara a doua zi după victoria din turul 2, preşedintele Iliescu l-a desemnat pe Adrian Năstase să negocieze cu CDR şi PD formarea unui guvern de uniune naţională.  Deci, un eveniment care-l avea abia în plan secund pe personajul central de astăzi.  Recursul la istorie al lui Viorel Hrebenciuc nu era cu totul dezinteresat: el fusese şeful de campanie al preşedintelui Iliescu, deci o parte dintre lauri i se cuveneau din oficiu. A continuat Viorel Hrebenciuc cu sloganul electoral al ediţiei de atunci: "Un preşdinte pentru liniştea noastră".  Dacă n-a fost să fie atunci - mandatul, după cum mi-amintesc, a fost destul de agitat şi s-a soldat cu eşecul de la următorul scrutin - vicepreşedintele Viorel crede că el ar putea să fie valabil acum.  Pentru un nou preşedinte, bineînţeles.  Care preşedinte este dator să ofere tributul său de imagine precursorului.  Pe care ar şi urma să-l adnoteze, în stilul ultimelor definiţii cu sloganul "Un preşedinte pentru normalitatea noastră!" Nu ştiu în ce măsură gestul lui Hrebengiuc a fost unul de frondă discretă faţă de noul lider şi cât unul de loialitate faţă de cel vechi.  De loialitate sau de precauţie, pentru că nu se ştie niciodată... Cert este că în întreaga discuţie teoretică despre doctrina social-democrată, nici raportul, nici cuvântul preşedintelui şi nici al celorlalţi vorbitori (excepţie V.H.) n-au pomenit numele domnului Iliescu.  Al celui considerat, doar cu câteva zile înainte, ca semnificând "istoria" partidului. O istorie bună doar pentru postere?