Nimic mai straniu decât această preocupare, patologică, a membrilor unor paride de la noi faţă de binele celorlalte!

Iată-l, de pildă, pe dl Boc, extrem de îngrijorat de perspectiva ca PSD-ul să-l numească pe Adrian Năstase candidat la Preşedinţie pentru viitoarele alegeri: opinia publică va avea un şoc, zice Boc, mai grijuliu ca niciodată pentru sănătatea publică!

Cu alte cuvinte, PSD-ul ar avea de suferit în acest fel, riscând să piardă alegerile datorită şocului public!

Ai zice că în fundul sufletului - şi nu numai - dl Boc este un fan al PSD-ului, căruia nu-i doreşte decât binele.

Pe de altă parte, social-democraţii şi liberalii sunt foarte îngrijoraţi de efectul negativ pe care ar putea să-l aibe suportul declarat al preşedintelui Băsescu pentru PD-L.

Această grijă părintească n-ar face decât să micşoreze şansele democrat-liberalilor de a veni la putere pe cont propriu, iar chestia asta crează o mare nelinişte în rândul celorlalţi politicieni.

Spun că este o preocupare bolnăvicioasă pentru pentru că în termeni realişti, sinceri, orice defecţiune, nesincronizare, direcţie eronată în cadrul unui partid n-ar trebui decât să-i bucure pe cei care pot trage avantaje dintr-o astfel de situaţie. Băsescu este preocupat de faptul că posibilul său cuscru, Hrebenciuc, are o faimă proastă şi poate atrage reacţii negative la adresa PSD-ului. Foarte bine! Asta n-ar fi decât în avantajul PD-L-ului său. În locul lui aş zice chiar: Bravos. Hrebenciuc e mare şi tare, cel mai valoros politician al PSD-ului. Sau, tot Băsescu nu conteneşte să acuze influenţa negativă a lui Iliescu asupra paridului. Şi ce-i cu asta? Dacă face PSD-ul să scadă în sondaje şi la vot, n-au decât să-l facă preşedinte pe viaţă!

În fond, este vorba despre un fariseism de proastă calitate. Neavând prea multe argumente în favoarea propriilor lor formaţiuni, politicienii joacă teatrul binelui naţional. Dacă s-ar face o statistică s-ar vedea că cel puţin 75% din tematica declaraţiilor sau conferinţelor de presă ale diferitelor partide se ocupă cu problemele interne ale altor formaţiuni. Eu iau ca exemplu alegerile locale: niciuna dintre entităţile implicate nu a procedat la o analiză de fond a propriului eşec: pentru că un maxim de 25 - 30 de procente nu poate reprezenta un succes. S-au "tăiat" câteva capete, de formă (capete repuse la loc prin realegeri interne) iar greul artileriei s-a dezlănţuit spre demascarea tertipurilor şi a neajunsurilor celorlalţi. Totul îmbrăcat în falsa grijă pentru binele acestora.