Ceaușescu inventase sceptrul prezidențial, idee pentru care primise felicitări ironice de la Salvador Dali. Băsescu, aflat în pelerinaj electoral la Muntele Athos, a primit în dar un toiag, cu ajutorul căruia să conducă țara. Cât i-a mai rămas din actualul mandat și în viitorul, dacă-l va obține.
Transferul de la sceptru la toiag are, poate avea o semnificație. Până la sceptru, Ceaușescu folosise, ca însemn al puterii absolute, unanimitatea de partid și eficiența Securității. Transferul a fost o simplă formalitate – instrumentele de bază rămâneau aceleași, li se oferea doar o coloratură legată de tradiție.
Pentru Băsescu, toiagul este o noutate. Acesta a fost precedat de cuvântul - toiag. Cuvântul contondent al președintelui – jucător. Suficient de puternic pentru a impune un anumit tip de voință. Apropierea finalului de mandat înmulțește însă tendințele centrifuge din societate. Cei care mergeau încolonați nu mai respectă comanda. Ceilalți stau pe margine și exprimă opinii contrare spiritului prezidențial. Era nevoie, deci, de un nou și adevărat instrument.
Lasând gluma la o parte: chestia cu toiagul are o semnificație pur anecdotică. Președintele nu va putea folosi instrumentul în alte scopuri decât în acela de a justifica o presupusă voință divină. (pentru cine ține). Divinitatea – prin reprezentanța sa pământeană, de la Muntele Athos, dorește ca România să fie condusă în continuare de același personaj, dinamic, chitit pe combaterea corupției și a elementelor de ticăloșie din sistem. Ofensiva a fost declanșată, dar s-a lovit de liniile de rezistență ale inamicului. Timp de aproape patru ani din cei cinci, acțiunea prezidențială a fost deturnată, de la combaterea inamicului extern, la identificarea și anularea celui intern. Abia de acum înainte, grație avantajului majorității parlamentare (aproape la fel de confortabilă ca și precedenta), ofensiva prezidențială ar putea da nimicitoarele lovituri promise. Există însă niște probleme. Unele de Stat Major – instituție esențială în care, însă, s-au infiltrat unii dintre foștii inamici de ieri. Și una de tactică și de strategie: în câmpul de luptă, pozițiile ocupate au schimbat drapelul. În locul celor roșii, au apărut cele albastre cu galben! Mesajele și ordinele de luptă trebuie rectificate și întreaga ofensivă reprogramată. Cu riscul – evident – ca până la punerea în acțiune, configurația câmpului de luptă să se schimbe din nou, prin dezertările în masă din tabăra prezidențială a aliatului „roșu”.
La ce-i va servi, în aceste condiții, toiagul, președintelui? Poate doar la atârnarea, la capătul celălalt, a unui morcov cu care să fie ademenit patrupedul Coaliției spre a păși înainte, spre un nou mandat. Sau pentru a-l determina - prin contactul cu spinarea – să se miște din loc.