Traian Băsescu se află în faţa celei mai dificile opţiuni din întreaga sa carieră politică: să dea girul unui alt premier, care să scoată partidul şi  din rahatul în care le-a cufundat incompetenţa lui Boc.

Ştie că n-are mână grozavă la premieri. A dat-o-n bară cu Stolojan, care l-a lăsat cu pantalonii Alianţei în vine, şi cu Tăriceanu, care s-a lepădat de tutelă şi i-a întors-o mitocăneşte, cu strămoşescul „ba pe-a mamei dv.” Boc a fost prima alegere corectă, din punctul său de vedere Pentru că s-a dovedit instrumentul ideal de care personalitatea voluntaristă preşedintelui avea nevoie. O interfaţă fără personalitate, aptă să preia şi să transmită cele mai contradictorii decizii. Boc a fost, în acelaşi timp şi paratrăznetul care a preluat majoritatea resentimentele publice şi la adăpostul căruia Băsescu a putut să obţină al doilea mandat, înşelând aşteptările unui electorat aflat etern în căutarea liderului providenţial.
Şi partidul, şi ţara, au ajuns însă într-un punct în care există riscul să se joace după principiul „totul sau nimic”. Deciziile grele, sinucigaşe, au fost luate. Nimic nu garantează însă că nu va fi nevoie şi de altele, că nu mai sunt câteva cotituri până când va putea să se arate luminiţa de la capătul tunelului. Iar în lămpaşul lui Boc bateria e pe sfârşite. Lumea – din partid, inclusiv - s-a săturat de el. Aproape la fel ca egiptenii de Mubarak. Du-te şi lasă-ne în durerea noastră – par să spună liderii unui partid care tinde să egaleze cele mai negre scoruri prezidenţiale din istoria sa. Faptul că au început să apară şi alte păreri decât cele electorale e un semn. Că directivele de la Cotroceni nu mai sunt urmate cu sfinţenie, e altul. Iar „setea de putere” a celor neagreaţi începe să devină un semnal de alarmă.

Cu viclenia-i înnăscută, Băsescu a simţit că trebuie să facă ceva. Să-i ameţească pe toţi. I-a chemat la consultări – deşi cu câteva zile se declarase lehamisit şi dezinteresat de soarta partidului. A dat impresia că vrea să facă ceva – ca să ia pulsul. Şi a venit cu decizia: poate că Boc nu e cel mai bun, cu siguranţă că trebuie făcut ceva pentru ca PDL-ul să recâştige încrederea. Dar nu e momentul unei schimbări. Chestia cu independenţii agreaţi a fost praf în ochi şi bag mâna în foc că Băsescu nu s-a gândit serios la nici unul dintre ei. Pentru el singura soluţie valabilă e Boc. Boc 5, Boc 6 şi ce va mai fi. Nu există persoană în viaţă care  să se potrivească mai bine cu stilul şi nevoile sale decât Boc. Aşa că nu va renunţa la el, atâta timp cât va mai fi posibil.

Deocamdată, mizează pe o ieşire de sub presiunea crizei, care ar mai potoli spiritele şi resentimentele. Şi o va întinde cât se va mai putea. Eventual, sacrificând, pentru impresia artistică, câţiva miniştri neputincioşi, gen Vreme sau Ialomiţianu. Cu alţii, la fel de incapabili, din... După aceea: văzând şi făcând.