Pentru observatorul atent al mişcărilor produse în societatea românească în ultimii zece ani este evident faptul că viciile de fond ale sistemului pot fi regăsite în aproape oricare dintre segmentele acestuia. De ce ar fi mai bun, mai curat, mai eficient unul decât celelalte? Din acest punct de vedere sindicatele nu numai că nu fac excepţie, dar marchează şo acutizare a fenomenelor. De zece ani, de când fosta "curea de transmisie" s-a transformat într-un mijloc de presiune, sindicatele au un statut de invidiat. Beneficiind de suportul bine manipulat al zecilor sş sutelor de mii de membri ai confederaţiilor, sindicatele se prezintă la masa oricărui dialog doar cu întrebări. Doar cu renvendicări. Doar cu somaţii. Din recuzita lor nu fac parte nici răspunsurile, nici obligaţiile, nici ofertele. Formula politică exersată cu succes este scosul oamenilor în stradă şi bătutul cu pumnul în masă. Aici se cuvine să fac o precizare. Tehnica aparţine liderilor, o categorie de inşi mai înfigăreţi, mai cu tupeu, care ştiu că pot să obţină mult, neriscând mai nimic. Aceşti lideri, de a căror existenţă aflăm din când în când - ca sa nu uite lumea de ei - au în restul timpului preocupări foarte lumeşti. Gestionează bani, fac afaceri, tranzacţionează posturi bine plătite cu tabăra adversă (cea guvernamentală) şi, în general, luptă cu îndârjire pentru propria lor prosperitate. Nu ne-ar ajunge spaţiul tipografic să-i pomenim aici pe toţi cei care s-au căpătuit de pe urma luptei sindicale - începând cu Miron Mitrea, cel care le-a păpat americanilor peste două milioane de dolari alocaţi pentru întărirea şi perfecţionarea activităţii sindicale şi până la Pavel Todoran, cel care a achiziţionat un milion de televizoare pentru sindicalişti, el mulţumindu-se cu comisionul. Dacă Guvernul - mai puţin timorat de presiunea sindicală - şi-ar pune în minte să realizeze un control al fondurilor sindicale, ne-am trezi, cu siguranţă, în faţa unor constatări uluitoare: vom vedea cum s-a evaporat averea lăsată moştenire de sindicatele comuniste, ce inginerii dibace s-au făcut cu banii lor, cât de mare şi de variat a fost jaful din patrimoniu. Acum însă, în preajma alegerilor, când formaţiunile politice se amăgesc cu suportul sindicatelor, acest lucru pare imposibil. Să sperăm, însă că va veni, şi aici, un moment al adevărului.