Să mai zăbovim preţ de un "punct pe y" asupra sondajului IMAS dinaintea sărbătorilor. Şi anume la capitolele dedicate încrederii în personalităţile publice şi a notorietăţii acestora. De regulă, lectura rapidă a sondajelor duce la confuzii ce provin din nediscriminarea celor două categorii: să inspiri încredere e una, iar să fii notoriu, cunoscut e alta. Gradul de notorietate poate fi foarte mare, iar încrederea foarte mică. Şi viceversa. Ce ne propun autorii sondajului  întru definirea celor două noţiuni: 11 nume de politicieni. Şi din arcul puterii şi din Opoziţie. Când spun "arcul puterii", mă gândesc la coaliţia pe care PSD-ul o formează cu PUR şi UDMR, cu toate tendinţele individualiste ale acestora. Un Dan Voiculescu, de pildă, veşnic având de reproşat acţionarilor majoritari ciocoismul comportamental faţă de minoritari, poate fi cu greu definit ca om al Puterii, după cum Ciorbea, la cârma unui partid ieşit de pe orbita parlamentară, nu prea poate fi arondat Opoziţiei. Plutonul Puterii este reprezentat de preşedintele Iliescu - cu o notorietate maximă, de 99% şi cu 50,8 aprecieri pozitive, de Adrian Năstase, şi el cu o notorietate tinzând spre maxim (98,2%) dar cu cel mai bun procent de aprecieri pozitive (56,2%), eternul outsider Geoană, mai puţin notoriu (84%) dar cu un coeficient de încredere apropiat de al preşedintelui, şi de doi ‚nimeriţi’: senatorul Păunescu - mai puţin notoriu decât te-ai aştepta (91,2%), creditat cu prea puţină încredere (24,6%) şi privatizatorul Muşetescu, nici cunoscut (51,45) şi deloc crezut (5,1%). Opoziţia formează un bloc compact, cu coeficienţi de notorietate între 92,8% (Stolojan), 93,5% (Băsescu) şi 96,6% (Vadim) dar cu cote diferite la încredere - de la puţin (Vadim - 21,4%), la mediu (Stolojan - 33,8%) şi până la mulţumitor (Băsescu - 44,5%). Mai nou sosit în câmpul bătăliilor politice, Voiculescu (proprietarul PUR-ului) are o notorietate remarcabilă (56%) dar se bucură de doar ceva mai multă încredere decât Muşetescu (9,3%). Marko Bela, în schimb, are o bună notorietate (86,1%), iar încredere atâta cât e nevoie să-şi facă treaba (12,8%). Este, bineînţeles un clasament pentru care nu se poate băga mâna în foc. Mai degrabă un exerciţiu menit să sugereze cum se mişcă, în sus şi în jos, aprecierile publicului, în funcţie de baletul cotidian al actorilor politici.