Şedinţele de guvern au deja un istoric şi o personalitate desprinsă din aceea a celui care a deţinut pentru mai scurtă sau mai lungă durată, acest mandat. N-am să mă refer, în aceste rânduri, decât la extreme.

Cele mai pitoreşti şedinţe de guvern au avut loc  pe timpul în care proaspăta „stea” ţărănistă, Victor Ciorbea, fusese transferat, cu arme şi bagaje, de la Primăria Capitalei la Palatul Victoria. Guvernul Ciorbea a fost, se pare, unicul cu adevărat „democratic”, fiecare componentă  a coaliţiei făcându-şi propriul program în cadrul unui executiv practic lipsit de busolă. Victor Ciorbea, fără funcţii în partidul său, trebuia să-şi exercite autoritatea asupra şefilor de partide. Adică să traseze sarcini lui Stoica (şeful liberalilor), lui Roman (şeful democraţilor) şi şefilor săi din partidul ţărănist. Lucru, desigur, practic imposibil. Acest deficit de calitate se revanşa prin cantitate: şedinţele de guvern începeau pe la ora 10 dimineaţa şi se sfârşeau târziu în noapte, când nici nervii de oţel premierului nu mai rezistau . De-a lungul şedinţei, unii miniştri plecau şi venau de câte 3 ori, vâzându-şi între timp şi de alte treburi. Cei mai „titraţi” îşi trimiteau adjuncţii sau secretarii de stat. Orice problemă se lălăia cât se poate şi rareori la finele şedinţei se putea bifa vreun punct rezolvat. Şedinţele de guvern ale lui Ciorbea au rămas în memoria participanţilor ca nişte maratoane ale ineficienţei, instituţia guvernamentală plonjând într-un veritabil haos mai ales în lunile de după pensionarea forţată a bătrânului Columbeanu, care trăgea sforile birocratice acolo încă de pe vremea lui Dej.

La polul opus s-au situat şedinţele de guvern conduse de Adrian Năstase. Mână de fier şi bun organizator, acesta nu lăsa nimic la întâmplare. Capacitatea sa de a rămâne pe scaun până la epuizarea generală i-a terorizat pe mulţi dintre miniştri dar nimeni nu a cutezat vreodată să mişte în front. Şi şedinţele lui Năstase durau, uneori, până în noapte, dar asta doar când o cereau problemele discutate.

Ce se întâmplă astăzi? În primul rând, Emil Boc a luat măsura revoluţionară de a limita durata şedinţelor la trei ore. „Dacă nu rezolvăm în trei ore, pierdem timpul degeaba” – a decretat premierul de la Cluj. În ciuda spiritului său metodic, nici în aceste şedinţe lucrurile nu merg ca unse. Dovada, o recentă reuniune în care s-au discutat unele dintre măsurile de „întărire” a fiscalităţii. Premierul a dorit să  afle de la ministrul său de Finanţe, inginerul Pogea, cât va costa un pachet de ţigări ieftine după majorarea accizelor. Pogea s-a opintit de vreo trei ori în calcule complicate, la mia de ţigarete (zău, aproape că-l regret pe Vosganian, cu declaraţiile lui de copil zevzec, scos la tablă să demonstreze teoria taxei auto) fără a reuşi să dea un răspuns clar. „Noroc” că a destins atmosfera, ministrul Mediului, Nemirschi, care a declarat, public şi cinic, că el fumează ţigări fără timbru, adică de contrabandă, doctorandul în veterinare nici măcar jenându-se de călcarea legii. „Spuneţi-mi, dom’le, cât costă un pachet de ţigări ieftine acum şi după scumpire” – a răbufnit Napolenul  de la Cluj şi, pe fondul tăcerii jenate şi prelungite a lui Pogea, popa Sârbu a făcul calculul pe laptop-ul din dotare.

Este o secvenţă reprezentativă pentru climatul de incompetenţă şi băşcălia care domină acţiunea guvernului cu cele mai grele probleme de rezolvat...