M-am aÂşteptat ca, dintr-un moment ĂŽn altul, din colĂžurile ochilor preÂşedintelui sĂŁ izvorascĂŁ lacrimile. AceleaÂşi lacrimi pe care le-a vĂŁrsat la defecĂžiunea lui Stolojan Âşi care i-au asigurat rampa de lansare pentru preluarea Âştafetei – ĂŽn 2004. PreÂşedintele Âşi-a stĂŁpânit lacrimile, dar nu Âşi-a putut ascunde amĂŁrĂŁciunea faÞã de ingratitudinea „românilor”, care au tratat atât de superficial o problemĂŁ de maxim interes: votul unimominal ĂŽn douĂŁ tururi.
Traian BĂŁsescu are fibrĂŁ de câºtigĂŁtor. Nu a pierdut niciodatĂŁ pânĂŁ acum, de fiecare datĂŁ când s-a aflat ĂŽn competiĂžie reuÂşind sĂŁ reducĂŁ spectaculos decalajele Âşi sĂŁ rupĂŁ panglica de sosire, la fotografie, graĂžie pieptului scos ĂŽn faÞã. Acest palmares l-a fĂŁcut sĂŁ creadĂŁ cĂŁ nu poate sĂŁ piardĂŁ. Nimic. Ori, de mai bine de un an BĂŁsescu pierde sistematic, fĂŁrĂŁ sĂŁ-Âşi dea seama. A pierdut ĂŽn confruntĂŁrile cu TĂŁriceanu, care a ajuns sĂŁ declare (putea fi imaginat aÂşa ceva cu doar doi ani ĂŽn urmĂŁ?) cĂŁ nu-l intereseazĂŁ „bazaconiile lui BĂŁsescu”. A pierdut ĂŽn disputa cu politicienii care au reuÂşit sĂŁ-l scoatĂŁ o lunĂŁ pe tuºã, precedentul referendum neputând fi calificat ca o victorie. A pierdut, acum, ĂŽn faĂža propriilor sale ambiĂžii. FĂŁcând din acest vot uninominal o mizĂŁ de „viaÞã Âşi de moarte”, a fost nevoit sĂŁ asiste la nĂŁruirea iluziei cĂŁ ĂŽn confruntarea cu clasa politicĂŁ coruptĂŁ Âşi nereformatĂŁ, are ĂŽn „români” un aliat de nĂŁdejde. Ori „românii” pur Âşi simplu l-au abandonat acum, punându-l ĂŽn situaĂžia delicatĂŁ de a constata cĂŁ ĂŽncrederea ĂŽn el a coborât pânĂŁ la un nivel critic. AmbiĂžia de a bate guvernul cu propriile sale arme, neavând ĂŽnsĂŁ atu-urile executive, l-a obligat sĂŁ constate cĂŁ eforturile sale de „conÂştientizare” au fost zadarnice. A ĂŽnĂželes pânĂŁ Âşi faptul cĂŁ, chiar de ar mai fi avut vreo lunĂŁ la dispoziĂžie, n-ar fi putut determina o mobilizare eficientĂŁ a votanĂžilor.
Vinovat de aceastĂŁ ĂŽnfrângere nu este nici Guvernul – care i-a pus constant piedici – Âşi nici „românii” – care l-ar fi abandonat. Vinovat este el ĂŽnsuÂşi, victimĂŁ a convingerii cĂŁ pe orice pune el mâna, ĂŽnfloreÂşte. A mizat eronat, ĂŽn primul rând, pe agĂŁĂžarea referendumului de alegerile europarlamentare. ÂŞi pentru un novice ĂŽn ale politicii, nu doar pentru consilierii sĂŁi, era limpede cĂŁ europarlamentarele nu pot fi un vehicul, ba din contrĂŁ. Interesul extrem de scĂŁzut pentru acestea a tras ĂŽn jos Âşi referendumul. Era greu de imaginat cĂŁ oamenii vor ieÂşi din casĂŁ doar pentru referendum, boicotând europarlamentarele. S-a ĂŽntâmplat exact invers. A doua eroare a constituit-o personalizarea acestei mize. Electoratul n-a mai vĂŁzut ĂŽn votul uninominal un instrument de purificare politicĂŁ, ci unul prin care BĂŁsescu doreÂşte sĂŁ-i dea la cap lui TĂŁriceanu. Refuzând sĂŁ gireze o confruntare de orgolii, votanĂžii au sacrificat principiul. Uninominalul, devenit „uninominalul lui BĂŁsescu” a ĂŽngropat, poate definitiv, aceastĂŁ idee Âşi efectele pe care le-ar fi putut avea.
Invalidarea referendumului nu ĂŽnseamnĂŁ doar o ĂŽnfrângere temporarĂŁ, cu efecte doar asupra ego-ului bĂŁsescian. Ea poate sĂŁ ĂŽnsemne un ĂŽnceput al sfĂŽrÂşitului Âşansei acestuia. Popularitatea sa se aflĂŁ deja pe un tobogan – dovadĂŁ audienĂžele scĂŁzute ale prezenĂželor sale televizate sau puĂžinĂŁtatea „românilor” de la ĂŽntrunirile electorale – Âşi nu este de exclus ca ea sĂŁ antreneze Âşi importante procente de ĂŽncredere. Chiar dacĂŁ dl Iliescu are dreptate când spne cĂŁ „acum BĂŁsescu nu poate fi bĂŁtut”, ĂŽn cei aproape doi ani care ne despart de viitoarele prezidenĂžiale, invincibilitatea sa poate sĂŁ devinĂŁ amintirea unui mit.