Iată un lucru la care cu mai puţin de un an în urmă nimeni (nu doar din PSD) nu ar fi îndraznit să viseze: ca preşedintele să fie înfruntat la scenă deschisă! Şi - suprem afront - să fie concurat pe postul pe care îl ocupă sau doreşte să îl ocupe!Hotărât lucru, Golgota pe care ar trebui să urce Adrian Năstase pentru a-şi păstra o poziţie semnificativă în partid este nu doar abruptă, dar şi presărată cu nenumărate obstacole. Două dintre acestea s-au arătat în ultimile două zile: Sorin Oprescu şi Antonie Iorgovan au decis să se înscrie pentru candidatură la funcţia de preşedinte executiv. Nu este importantă şansa pe care o au cei doi. Important e gestul în sine, care nu doar că democratizează, brutal, sistemul de ascensiune la vârf (rezervat, până acum, unicului căţărător avizat), dar pune şi sub semnul întrebării legitimitatea lui Adrian Năstase în fruntea unui partid pe care Ion Iliescu îl recuperează cu tenacitate şi după o metodă care a dat în todeauna rezultate: aceea a temporizării! Pentru cine a urmărit cu atenţie cursul revenirii fondatorului în partid acest lucru este evident: deşi marcat de scandalul 'Cozma', care a pus la un moment dat sub semnul întrebării deciziile anterioare, Iliescu şi-a urmat, pas cu pas drumul, trecând prin diferite faze intermediare care au sucombat de la sine. Nimeni nu mai vorbeşte acum de 'tandemul' care fusese considerat soluţia ieşirii din criza de autoritate. În timp ce Iliescu rămâne singur, la vârf, într-o poziţie pe care, cu toate tentaţiile momentului, nimeni nu este hotărât să o revendice, nivelurile inferioare se populează exponenţial cu pretendenţii dintre care o parte tot mai mică o reprezintă nucleul dur al 'aripii Năstase'. Până şi încercarea destul de timidă a acestuia, de a-l promova la nivelul secretariatului general pe favoritul său Ioan Rus, s-a izbit de o contestare violentă a celor care văd în aceasta mai degrabă perdantul decât reformatorul. Este momentul în care tot mai mulţi dintre cei care au suportat 'dictatura' fostului premier - preşedinte simt nevoia să răzbune, în variate moduri, obedienţa pe care climatul a generat-o, cu largul lor concurs.