Peste vreo zece zile þãrãniºtii îºi vor face ordine în Ogradã. Aceastã ediþie a Delegaþiei Permanente vine dupã cea mai gravã crizã cu care s-a confruntat, în cei zece ani de existenþã, partidul lui Corneliu Coposu. Atâta timp cât Ctitorul a fost în viaþã, a dirijat cu mânã de fier evoluþiile nespectaculoase, produse pe fondul lipsei de mizã a fazei de Opoziþie. Autoritatea rãposatului n-a fost niciodatã pusã la îndoialã, nu pentru cã valorosul politician ar fi fost infailibil, ci pentru cã personalitatea sa domina net liota de membri a cãror modestie era de notorietate. A fost, probabil, ºi unul dintre motivele pentru care PNÞCD a rezistat epidemicelor ruperi de „aripi” care au ciuntit din aliatul ºi rivalul sãu, PNL. Situaþia s-a schimbat radical o datã cu succesiunea ºi cu succesul. Dispariþia lui Coposu n-a determinat clasica luptã pentru putere, pe motiv cã veleitarii nu se simþeau pregãtiþi. ÃŽn aºteptarea unor confruntãri ulterioare, pentru toatã lumea soluþia Diaconescu pãrea a fi cea mai convenabilã. Fãrã abilitãþi, incolor, modest, acesta pãrea a fi instrumentul ideal pentru cei care urmau sã ridice pretenþii. Succesul de la alegerile din 1996, determinat într-o serioasã mãsurã de votul negativ al electoratului la adresa celor care guvernaserã þara pânã atunci, a declanºat ºi criza. Unul dupã altul, þãrãniºtii de marcã sau de conjuncturã au intrat în colimatorul „majoritãþii tãcute", fiind extirpaþi sau cuminþiþi.
Ticu Dumitrescu, George Pruteau, ªerban Sãndulescu, Victor Ciorbea ºi - cu voia dumneavoastrã, nu ultimul pe listã - Radu Vasile, au pãrãsit un partid încãput, tot mai evident, pe mâinile fundamentaliºtilor, nedispuºi sã se angajeze pe calea unor reforme care le-ar fi putut rãpi din privilegiile obþinute pe seama statu-quo-ului post-Coposu.
Delegaþia Permanentã ce urmeazã nu va face decât sã confirme aceastã tendinþã sub pãlãria cãreia gloriosul partid îºi va urma neabãtutul drum istoric: acela de a ajunge la guvernare o datã la 50 de ani.
|
| Accesari:
2226
|
Adauga o opinie