Un copil mâncat de un porc; un altul, lovit cu toporul În cap, de un tatã scãpat de la balamuc; un sugar ÎnvineÞit În bãtaie ºi cu picioarele rupte, de un tatã pe care-1 deranja cu plânsul sãu...

Imaginile, terifiante, se succed pe ecranul televizorului, În toate cele vreo cinci sau ºase buletine de ºtiri ale feluritelor canale, apoi se reiau În jurnalele de noapte. Inima-Þi ÎngheaÞã În faÞa acestui ºocant spectacol al cruzimii ºi al neomeniei. Ne privim Într-o oglinda strâmbã ºi ceea ce vedem nu ne place. Dar de ce ne-ar plãcea?

Unul din sloganurile ultimilor zece ani se referĂŁ la „imaginea României" peste hotare. Nu o datĂŁ ne-am revoltat ĂŽmpotriva senzaĂžionalismului mass- media internaĂžionale, care reĂžine, cu regularitate, aspecte-Âşoc desprinse din realitatea româneascĂŁ: aurolaci, copii bolnavi de SIDA, mineri ĂŽn incursiuni pacificatoare, Ăžigani români luând cu asalt graniĂžele Vestului, bandiĂži români terorizând seifurile nemĂžeÂşti, imigranĂži clandestini ĂŽn conteinerele vaselor transoceanice Âşi aÂşa mai departe.

Ne-am revoltat pentru cã simþeam cã nu aceste lucruri ne caracterizeazã, cã altele sunt faptele sau valorile pe care suntem în stare sã le realizãm ºi sã le impunem. De la o vreme, însã, am impresia cã noi înºine ajungem la concluzia implacabilã cã, la noi, nimic nu mai merge ºi nimic bun nu se mai întâmplã. S-a instaurat, în mass-media, o viziune apocalipticã asupra traiului de fiecare zi, ºtirile alarmante ºi prevestirea catastrofelor devenind un fel de întrecere socialistã. Între acestea, cruzimile ºi ororile vieþii cotidiene tind sã devinã numitorul comun a ceea ce ajunsesem sã considerãm jignitor pentru noi ºi pentru imaginea noastrã.