La noi, orice idee nobilă sfârșește în derizoriu. Este calea pe care a apucat-o deja proiectul legii lustrației. Adică al unei reglementări prin care foștii nomenclaturiști și foștii securiști nu vor mai avea acces la funcții publice. Plătite din banii statului, vor putea face ce-i taie capul în sectorul privat. Dar nu vor putea fi parlamentari, primari, consilieri, miniștri, secretari de stat. Vor putea, în schimb, să facă bani cu care să-și permită luxul, să-i propulseze pe oamenii de încredere în funcțiile din care se poată alege cu influența de care au nevoie. Dar asta-i deja altă problemă. Problema de față este că această lege vine cam târziu. Cam cu un deceniu față de alte țări din jurul nostru care au trecut prin procesul de decomunizare și de desecurizare. Acolo funționează deja o clasă politică ce nu mai poate fi agățată, la fiecare mișcare, pe motiv de relații mai mult sau mai puțin obscure cu fostele 'structuri'. Acolo oamenii își pot permite să privească mai limpede spre viitor în loc să întoarcă mereu capul spre un trecut bântuit de fantome. Apoi, lustrația asta este făcută cam prea pe românește. Cu dedicație. Așa cum am croit Constituția, cu ochii pe anumite persoane și situații și nu în perspectiva unei generalități valabile, așa facem și acum. Fiecare categorie nouă adăugată listei de ''proscriși'' e făcută cu gândul sau cu degetul spre cineva anume. Abundă persoana în detrimentul limpezimii categoriei. Categoria nomenclaturii este extrem de relativă și de imprecisă, ca și alte noțiuni care țin de un sistem organizatoric anume. Nu-mi trece prin cap ideea unei pledoarii pro-domo și nici n-am gândit că după atâția ani petrecuți în presă, în sectorul privat, să mai vin la 'ugerul' statului, dar iată că o întreagă categorie - cea a jurnaliștilor - este pusă la zid doar pentru că administrarea presei se făcea prin gospodăria de partid. Deci: jurnalist - nomenclaturist. Este nedrept și jignitor pentru marele număr de gazetari onești, fără funcții de conducere, care și-au făcut meseria cu dăruire, să se trezească stigmatizați de catalogarea de 'nomenclaturiști'. Dar asta e doar o paranteză. Ce vreau să spun: că prin exces și prin manipulare, șansele ca o astfel de lege, necesară, să iasă din malaxorul Parlamentului, scad cu fiecare adăugire și cu fiecare trimitere. Compromițând o idee și prelungind starea de confuzie și nesiguranță dintr-o societate care întârzie să se limpezească.
|