La noi, orice idee nobilă sfârşeşte în derizoriu. Este calea pe care a apucat-o deja proiectul legii lustraţiei. Adică al unei reglementări prin care foştii nomenclaturişti şi foştii securişti nu vor mai avea acces la funcţii publice. Plătite din banii statului, vor putea face ce-i taie capul în sectorul privat. Dar nu vor putea fi parlamentari, primari, consilieri, miniştri, secretari de stat. Vor putea, în schimb, să facă bani cu care să-şi permită luxul, să-i propulseze pe oamenii de încredere în funcţiile din care se poată alege cu influenţa de care au nevoie. Dar asta-i deja altă problemă. Problema de faţă este că această lege vine cam târziu. Cam cu un deceniu faţă de alte ţări din jurul nostru care au trecut prin procesul de decomunizare şi de desecurizare. Acolo funţionează deja o clasă politică ce nu mai poate fi agăţată, la fiecare mişcare, pe motiv de relaţii mai mult sau mai puţin obscure cu fostele 'structuri'. Acolo oamenii îşi pot permite să privească mai limpede spre viitor în loc să întoarcă mereu capul spre un trecut bântuit de fantome. Apoi, lustraţia asta este făcută cam prea pe româneşte. Cu dedicaţie. Aşa cum am croit Constituţia, cu ochii pe anumite persoane şi situaţii şi nu în perspectiva unei generalităţi valabile, aşa facem şi acum. Fiecare categorie nouă adăugată listei de ''proscrişi'' e făcută cu gândul sau cu degetul spre cineva anume. Abundă persoana în detrimentul limpezimii categoriei. Categoria nomenclaturii este extrem de relativă şi de imprecisă, ca şi alte noţiuni care ţin de un sistem organizatoric anume. Nu-mi trece prin cap ideea unei pledoarii pro-domo şi nici n-am gândit că după atâţia ani petrecuţi în presă, în sectorul privat, să mai vin la 'ugerul' statului, dar iată că o întreagă categorie - cea a jurnaliştilor - este pusă la zid doar pentru că administrarea presei se făcea prin gospodăria de partid. Deci: jurnalist - nomenclaturist. Este nedrept şi jignitor pentru marele număr de gazetari oneşti, fără funcţii de conducere, care şi-au făcut meseria cu dăruire, să se trezească stigmatizaţi de catalogarea de 'nomenclaturişti'. Dar asta e doar o paranteză. Ce vreau să spun: că prin exces şi prin manipulare, şansele ca o astfel de lege, necesară, să iasă din malaxorul Parlamentului, scad cu fiecare adăugire şi cu fiecare trimitere. Compromiţând o idee şi prelungind starea de confuzie şi nesiguranţă dintr-o societate care întârzie să se limpezească.