În urmã cu zece ani, intenþia regelui Mihai de a reveni în þarã pentru a participa la sãrbãtorirea zilei de 1 decembrie, stârnea panicã atât printre guvernanþi, cât ºi în rândurile Opoziþiei declarat monarhiste. Tuturor le erau proaspete în minte cele douã reveniri cu peripeþii ºi cu puternic impact negativ internaþional. Între fostul suveran, parte a istoriei naþionale, ºi þara sa, eliberatã de comunism când nimeni nu mai credea posibil un astfel de lucru, se cãsca deja un soi de prãpastie moralã, determinatã în special de lipsa de încredere ºi de înþelegere a pãrþilor. Criza regalã, care avea sã marcheze partidele de guvernãmânt de pânã în 1996, pãrea sã aibã o ºansã de rezolvare odatã cu schimbarea "regimului". N-a fost sã fie. Dezbinatã ea însãºi, coaliþia de la guvernare dintre 1997-2000 n-a avut nici chef ºi nici timp pentru a face reparaþia istoricã pe care o promisese electoratului. Ba, mai mult, noile autoritãþi au pãrut chiar deranjate de ideea cã vor trebui sã împartã în vreun fel, succesul electoral cu rezidentul de la Versoix. Cert este cã, în afarã de câteva întâlniri protocolare cu noul preºedinte, regele Mihai n-a avut parte de ceea ce ºi-a închipuit cã ar fi urmat sã se petreacã. Într-un soi de ironie a sorþii, trecerea în normalitate a "dosarului regal" avea sã se producã dupã 2000, odatã cu revenirea la putere a celor care-l goniserã de douã ori pe rege din þarã. Neaºteptata iniþiativã a preºedintelui Iliescu ºi formalitãþile de restituire a unor posesiuni, operate de Guvernul Nãstase au fãcut ca, odatã cu noul mileniu, þara sã-ºi regãseascã propria istorie ºi bunul simþ. A fost, în primul rând, meritul preºedintelui, care a ºtiut sã-ºi înfrângã unele porniri doctrinare ºi sã priveascã cu realism politic o relaþie care altfel pãrea a fi contra naturii. Indiferent dacã reconcilierea a fost una de fond sau de faþadã, consecvenþa abordãrii acestei teme - concretizatã prin participarea preºedintelui la recenta sãrbãtorire de la Palatul Eliabeta, de Sf. Mihail ºi Gavril - dovedeºte cã atunci când raþiunea prevaleazã în faþa emoþionalitãþii, bunul simþ public nu are decât de câºtigat. |