Din tot ce ar fi putut să intereseze opinia publică, după consumarea lucrărilor Conferinței Naționale a PDSR, reporterul televiziunii a optat pentru o chestiune care începe să devină stereotipă: ce veți face dacă acesta e considerat al treilea mandat?
Cu răbdarea-i devenită proverbială, fostul și - cine știe? - viitorul președinte a explicat încă o dată cum devine cu decizia Curții Constituționale. Întrebarea reporterului avea însă un „ce" al ei, care vine din păguboasa experiență a acestui buimac deceniu: cea care a dat verdicul era Curtea Constituțională din '96. Acum avem alta. Adică alții.
În mod normal, pe lege și Constituție, Curtea Constituțională din '96 și din '99 sau 2000 ar trebui să fie aceeași, indiferent câți dintre judecătorii săi au fost schimbați. Atâta timp cât democrația română va funcționa cu două măsuri, ea nu va fi democrație. Va fi un simulacru. Ca și actul de justiție. Dl Iliescu îmi pare însă optimist. Sub impulsul rezultatelor din sondaje, domnia sa pare a-și fi regăsit tonusul. Autoritatea sa în partid nu este pusă în discuție, cu toate speculațiile care s-au făcut auzite. De aici, candidatura sa - cea de-a treia anunțată, după Petre Roman și Teodor Meleșcanu - vine firesc! În partidul pe care-1 conduce efectiv doar de după pierderea alegerilor, nu pare să aibă contracandidat. Acest lucru are o parte bună și una rea.
Partea bună este că - doar cu excepția numită APR - unitatea formațiunii a fost menținută, chiar în condițiile delicate ale opoziției. Partea rea este că un accident - constituțional sau nu - ar prinde formațiunea pe picior greșit și n-ar face decât să-1 arunce în lupta directă pentru președinție pe „disidentul Meleșcanu".
Până. una-alta, Iliescu a fost reales. Deocamdată, la președinția partidului.