Ca un cetățean de rând, președintele Traian Băsescu s-a prezentat, săptămâna trecută, în fața instanței, anunțând că renunță la acțiunea intentată, pe când era primar general, celor doi procurori de la PNA care anchetau dosarul 'Flota' și pe care-i acuzase de abuz. Dl Băsescu a declarat în fața judecătorilor că-și retrage plângerea penală formulată împotriva lui Vasile Drăghici și Ioan Oțel, ambii din Constanța, 'din motive de moralitate'. 'Acum, când sunt președinte - a zis dl Băsescu - mi se pare incorect să mă judec cu oameni care au sarcina să aplice legea.Foarte frumos! - vor spune toți cei care văd, în continuare, în dl președinte, un garant al luptei împotriva corupției, gestul său subsumându-se acestei dimensiuni esențiale a mandatului său. Și aproape că vor avea dreptate, dacă nu vor ține cont de un aspect esențial: 'iertarea' prezidențială ce reprezintă? Absolvirea procurorilor de acuzațiile aduse - abuz? Sau recunoașterea faptului că această acuzație nu era justificată, reală? Pentru că dacă dl Băsescu nutrea convingerea fermă că cei doi procurori au procedat în mod abuziv, n-ar fi trebuit cu nici un chip să-i ierte. Pentru că nici ei nu l-ar fi iertat în dosarul pe care l-au alcătuit. Or, în felul acesta, românul mai suspicios poate vedea invitația la un troc: eu vă iert pe voi, dar și voi mă iertați pe mine, că n-ar fi prea moral să acuzați un președinte!Această 'iertare', menită să ia fața asistenței, seamănă ca două picături de apă cu un alt gest prezidențial: acela prin care, după scandalul izbucnit în legătură cu modul în care obținuse, tot pe când era primar general, casa din str. Mihăileanu, președintele a declarat ritos că înapoiază casa (e d rept, că după câteva zile s-a răzgândit). Și aici a funcționat un mecanism derutant. Tot așa, românul naiv a putut spune: ăsta da om corect! Nu ține cu dinții de casă! O dă înapoi, chiar dacă pierde niște bani! Numai că președintele, prin reacția sa nu lămurea deloc chestiunea esențială: dacă dobândise casa în mod corect sau nu! Pentru că dacă era convins că o dobândise corect, ce rost avea să o dea înapoi?Cert este că, deși a impresionat, probabil, prin gesturile sale, Traian Băsescu n-a clarificat. Și n-a convins. |