La festivitățile prilejuite de aniversarea a 50 de ani de la eliberarea municipiului Cluj-Napoca de sub ocupația horthystă, primarul orașului, dl Gheorghe Funar, a făcut două propuneri și anume: semnarea tratatului româno-ungar să fie condiționată de două solicitări - Ungaria să ceară, public, scuze poporului român, pentru suferințele pricinuite de aplicarea pactului Molotov - Ribbentrop și să fie plătite despăgubiri celor care au suportat urmările ocupării vremelnice a acelei părți a Transilvaniei. în primul moment, comentatorii au catalogat această inițiativă ca pe oricare altele ale liderului PUNR-ist: fantezistă, provocatoare, insultătoare. Să stăm însă puțin strâmb și să facem abstracție de faptul că ele au fost emise de dl Funar: cât de fanteziste au fost cererile ca Japonia să ceară scuze celor pe care i-a ocupat și torturat în al doilea război mondial? Cât de provocatoare au fost solicitările de despăgubiri primite de Germania din partea evreilor și a țiganilor pe care i-a deportat și ucis în camerele de gazare? Or, Ungaria a făptuit împotriva românilor - la scara posibilităților sale - ceea ce au făptuit Japonia și Germania la scară mondială împotriva a zeci de națiuni. De ce să ne fie, atunci, jenă de a aborda cu realism o asemenea posibilitate, măcar din punct de vedere teoretic? Doar pentru că ideea vine de unde nu ne convine să vină? Sau pentru că democrația e valabilă doar pentru "dulăii" politicii?