La festivitãþile prilejuite de aniversarea a 50 de ani de la eliberarea municipiului Cluj-Napoca de sub ocupaþia horthystã, primarul oraºului, dl Gheorghe Funar, a fãcut douã propuneri ºi anume: semnarea tratatului româno-ungar sã fie condiþionatã de douã solicitãri - Ungaria sã cearã, public, scuze poporului român, pentru suferinþele pricinuite de aplicarea pactului Molotov - Ribbentrop ºi sã fie plãtite despãgubiri celor care au suportat urmãrile ocupãrii vremelnice a acelei pãrþi a Transilvaniei. în primul moment, comentatorii au catalogat aceastã iniþiativã ca pe oricare altele ale liderului PUNR-ist: fantezistã, provocatoare, insultãtoare. Sã stãm însã puþin strâmb ºi sã facem abstracþie de faptul cã ele au fost emise de dl Funar: cât de fanteziste au fost cererile ca Japonia sã cearã scuze celor pe care i-a ocupat ºi torturat în al doilea rãzboi mondial? Cât de provocatoare au fost solicitãrile de despãgubiri primite de Germania din partea evreilor ºi a þiganilor pe care i-a deportat ºi ucis în camerele de gazare? Or, Ungaria a fãptuit împotriva românilor - la scara posibilitãþilor sale - ceea ce au fãptuit Japonia ºi Germania la scarã mondialã împotriva a zeci de naþiuni. De ce sã ne fie, atunci, jenã de a aborda cu realism o asemenea posibilitate, mãcar din punct de vedere teoretic? Doar pentru cã ideea vine de unde nu ne convine sã vinã? Sau pentru cã democraþia e valabilã doar pentru "dulãii" politicii?