Chiar și pentru o lume politică precum a noastră, în care aproape totul pare posibil, performanța deputatului democrat Adrian Vilău n-ar putea fi depășită nici măcar de către autenticii profesioniști ai diversiunilor de partid. Dl Vilău a anunțat pe un ton demn de Petrache Lupu că după informațiile domniei sale (pe care nu Ie-a confirmat niciodată) CEC-ul este în pericol de a se prăbuși, pentru că fondurile sale ar fi fost dirijate de Banca Națională spre alte direcții. Puțin a lipsit - si șansa se datorează doar faptului cădi Vilău este un anonim al scenei politice - să se declanșeze o reacție de masă pentru că, după cum bine se știe, CEC-ul deține majoritatea covârșitoare a fondurilor populației. Ce știe însă o lume, doar dl Vilău și informatorii săi nu, este că aceasta este singura formă de depozit garantată de stat și, ca atare, o încetare a plăților era din capul locului exclusă. Nu era exclusă o perturbare generală a mediului financiar bancar, cu consecințe imprevizibile pentru un sistem și așa nesigur, iar în orice țară civilizată această neghiobie l-ar fi lăsat urgent fără imunitate pe autor și l-ar fi trimis acolo unde îi era locul. Din păcate, demonstrăm că nu suntem o țară civilizată, iar dl Vilău, al cărui comportament de cotei gelos pe lătratul viguros al dulăilor partidului pare să fie explicația episodului, va trece liniștit peste acesta așteptând cu încredere alegerile viitoare convins fiind că reprezintă o parte din conștiința trează a națiunii. Ignoranta agresivă se dovedește în continuare o armă de luptă politică pe un teren în care nu se respectă nici o regulă. Nici măcar aceea a bunului simț.