Hotărât lucru, preşedintele merge până în pânzele albe pe mâna oamenilor săi. N-a ezitat să onoreze cu augusta-i prezenţă raportul de patru ani al Institutului Cultural Român şi să binecuvânteze printr-un nou mandat actuala conducere. Că şi Patapievici şi Mihăieş precum şi alţi câţiva dintre cei mai zeloşi cântăreţi în strană şi în strună ai faptelor de eroism prezidenţial sunt salariaţi sau sponsorizaţi de la ţâţa institutului este doar o întâmplare. Una fericită, bineînţeles.

După cum şi aprecierile pozitive la adresa activităţii institutului făcute de la înăţimea scaunului prezidenţial nu sunt simple vorbe de clacă.

Finul intelectual Băsescu, omul care în liniştea lungilor croaziere peste mări şi oceane îşi omora timpul cu lungi lecturi din clasici, este desigur bine poziţionat pentru a emite judecăţi de valoare. Precum cele despre noile genuri de decoraţiuni artistice stradale, pe care le-a promovat cu atâta râvnă şi cheltuială dl Patapievici. Păcat doar că dl Băsescu n-a putut să verniseze personal expoziţiile de ponei roz şi de falusuri în erecţie de la New York şi din Germania, pentru a culege pe loc laurii recunoştinţei celor care au descoperit cu aceste prilejuri profunzimile artei româneşti contemporane.

De altfel, preşedintele n-a putut să nu se solidarizeze cu plângerile preşedintelui ICR faţă de infama măsură luată de un guvern de ignoranţi, care a tăiat nemilos din fondurile destinate clubului susţinătorilor prezidenţiali.

Lăsând gluma la o parte, să recunoaştem că dincolo de idiosincraziile băsesciene, potrivit cărora orice bate în "grupurile de interese" şi are patru picioare e bun, iar ceea ce are două picioare şi îl înjură pe preşedinte e rău, într-o chestiune ridicată cu acest prilej are perfectă dreptate: în loc să cheltuiască aiurea banii puţini pe care îi are cu manifestări în locuri unde ceea ce (re)prezentăm noi nu interesează pe nimeni (New York, de exemplu), ICR-ul ar trebui să-şi îndrepte atenţia spre altele, în care dispunem de un remarcabil potenţial de interes şi de bunăvoinţă, graţie strânselor legături dezvoltate, e drept, pe timpul lui Ceauşescu: în ţări arabe, prin Asia sau chiar Africa. E drept că pe acolo n-ar prea avea succes penisurile în erecţie, şi ar trebui căutat altceva - poate în recuzita cu care ICR-ul îi făcea "campanie" lui Iliescu, vorba aceluiaşi Băsescu.