Pentru cine ascultă pledoariile electorale ale lui Taian Băsescu, fie la posturile de televiziune ale mogulilor, pe care-i vestejeşte fie la mitingurile electorale cu participanţi căraţi cu „autobuzele lui Nica” dintr-o localitate în alta, numele lui Vorel Hrebenciuc devine sinonim cu răul absolut. El este personajul malefic aflat în spatele oricărei manevre oculte ce au ca scop dezintegrarea statului de drept şi punerea instituţiilor sale în slujba „grupurilor de interese” din care fac parte cam toţi cei pe  care preşedintele nu-i are la ficaţi.

Dacă o anumită frustrare paternă (orice tată de fată poate să împărtăşească, până la urmă, antipatia naturală pe care o generează o relaţie neagreată) poate fi înţeleasă, de aici şi până a-l transforma pe fostul-posibil cuscru într-o emblemă electorală negativă este o mare distanţă. Dealtfel, această manieră corespunde unui truc pe care Traian Băsescu l-a folosit  (atunci cu succes) şi în urmă cu cinci ani: el îşi atacă adversarii la „familie” (cea politică, bineînţeles) aşa cum comuniştii făceau răspunzători de atitudinile duşmănoase soţiile, fiii sau părinţii celor luaţi în vizor. El  nu-l mai atacă pe Geoană, ci îl substituie „grupului de la Grivco”, dirijând resentimentele publice în mai multe direcţii deodată. Asta pe de o parte. Pe de alta, candidatul la un nou mandat a realizat faptul că principalul pericol, pentru el, nu vine de la candidatul PSD (pe care l-a mai înfrânt odată, la Primărie, deşi asta nu poate constitui o regulă) ci de la echipa din spatele său, pe care o coordonează , cu eficienţa-i binecunoscută, de la campaniile din 1992 şi 2000, Viorel Hrebenciuc.

Viorel Hrebenciuc şi-a asumat o responsabilitate de-a dreptul sinucigaşă când a preluat şefia campaniei lui  Mircea Geoană. A plecat de la un procent de 16% (într-o vreme când Băsescu avea peste 50%) şi l-a adus aproape de paritate. În această poziţie, Hrebeniuc şi-a pus în funcţiune talentele înăscute de organizator, mediator şi negociator, care au făcut ca, pe lângă respectul unora, să se aleagă cu suspiciunile altora. Despre Hrebenciuc s-au spus multe, cu aerul  de siguranţă pe care l-ar fi putut da dovezi  niciodată scoase la iveală. Disponibilitatea sa naturală de a interveni oriunde, oricând şi în orice au întărit bănuieli referitoare la unele interese proprii. Dar iată că, după aproape 18 ani de evoluţie în  prim planul public, nimeni nu a reuşit să puna pe masă o dovadă cât de mică a pretinsei sale corupţii sau incorectitudini. Şi mulţi s-au străduit  din greu în acest sens. Poate că de vină pentru prestanţa aurei pe care încearcă să i-o plaseze Traian Băsescu, este propria sa bonomie şi lipsă de resentimente cu care a privit acest tip de acuze, pe care n-a mai considerat util să le rejecteze sau să le aducă prin instanţe pentru a-şi „repera” onoarea.

Dar, adevărata măsură a temerilor – şi a agresivităţii – lui Băsescu faţă de Hrebenciuc o va da doar rezultatul din 7 Decembrie...