L-au călcat hoții pe dl Patapievici, cunoscutul scriitor și membru al CNSAS. Și cum dl Patapievici nu este un om obișnuit, nici hoții săi nu pot fi niște fitecine- așa, cel puțin, gândesc cei care scriu despre acest subiect. Si care doresc ca dintr-unul banal sa faca unul excepțional. Evident, dl Patapievici nu are nici o vină că se întâmplă așa ceva. Domnia sa este cel mult beneficiarul unei psihoze care creează o vastă literatură de gen. Și anume că totul trebuie să aibă o semnificație, și dacă se poate una cât mai percutantă. Așa încât, ca să revenim la subiectul inițial, hoții care au spart apartamentul din Moșilor, în absența proprietarului, n-au putut sustrage doar bunuri banale: bani, bijuterii, alte valori. Nu. Ei au sustras, (sau au căutat) manuscrise, documente, însemnări. O pradă cu valoare intelectuală și - de ce nu?- politică! Mâna lungă a instituțiilor represive ale statului s-a insinuat, odată în plus, în peisaj, sub masca tâlhăriei ordinare. Domnilor, nu ține! Nu veți putea păcăli vigilența unei societăți civile în criză de subiecte și valori. Așa cum Patapievici nu poate fi jefuit de niște tâlhari oarecare, nici Stelian Tănase nu poate fi ascultat, telefonic, de niște simpli amatori de voyeurism sonor. Ca să nu mai vorbim de despre dl. Valentin Ionescu, despre care nu se pot lua relații de rutină, ci doar informații menite să-l împiedice să-și arate din nou valoarea. Ce vreau să spun : nu neg- avem suficiente cazuri- existența unor tentative de a resuscita metode de poliție politică. Dispersarea zonelor de interes și de putere face, însă, ca acestea să nu mai fie monopolul unei singure instituții. S-a democratizat până și culegerea de informații, mai mult sau mai puțin clasificate, și demersurile pot porni de unde nici măcar nu te aștepți. Așta, pe de o parte. Pe de alta, este tot mai evident faptul că personaje în criză de popularitate și de atenție publică, sunt tot mai interesate să dea astfel de turnuri pățaniilor lor cotidiene. Să le dea- cu ajutor mai mult sau mai puțin dezinteresat- semnificații care să-i propulseze în primul plan al atenției. De aici însă, până la a semnifica totul ca o consecință a luptei dintre bine și rău, dintre statul democratic și cetățeanul angelic, este un drum pe care îl parcurgem, cred, cu prea multă ușurință și într-un mod mult prea simplist. Dacă presa nu se mai ocupă de tine,nu exiști. Iar ca să exiști. trebuie să-ți fure niscai documente compromițătoare. Pentru alții, bineînțeles