Hoț: cel care fură ceva de la altcineva. Fără să ceară voie, fără să aibe vreun merit în dobândirea obiectului hoției. Cel care riscă, pentru că legile prevăd pedepse aspre. Pentru că hoțul simplu, dacă este prins, înfundă pușcăria pe diverse termene.
Mai este, însă, un soi de hoție, care are reguli cu totul speciale: hoția instituționalizată! Dacă hoții simpli se strâng în bande pentru a organiza lovituri care să le aducă beneficii sporite, hoții instituționalizați se organizează în partide și fac tot tot ce le stă în putință ca să ajungă la guvernare. Pentru că abia aici se pot manifesta în voie și – mai ales – fără teama de a fi prinși și pedepsiți. Metodele de furat sunt bine puse la punct: ele se numesc “ordonanțe de urgență”, “hotărâri de guvern”, “decizii ale ministrului”, “hotărâri ale AGA sau CA”, iar organizarea hoției se face pe scară largă, prin plantarea oamenilor proprii acolo de unde se poate fura mai mult.
Există, desigur, și riscuri, iar unul dintre acestea este că alte grupări de hoți, înlăturate prin vot de la guvernare, știu și ele cum se fură și uneori sunt dispuse să dea în vileag aceste metode. Nu o fac, sperând că cei în funcție vor fura suficient încât să exaspereze publicul alegător și vor putea veni ei să le ia locul.
Organizarea, în cazul acestui tip de furt, este esențială. Adică fiecare trebuie să fure de la locul său, unde a fost repartizat. Un ministru, de pildă, pune în cele mai bune funcții pe cei mai pricepuți acoliți ai săi, oameni cu experiență în ciordeală și disciplinați. Pentru că rezultatul hoției se împarte după un algoritm foarte precis: jumătate pentru noi, jumătate pentru partid – adică pentru mituirea alegătorilor la următoarele alegeri.
Marile avantaje ale acestui tip de hoție este că te poți sustrage răspunderii dând vina pe: “greaua moștenire” a ceea ce au furat cei dinaintea ta; condițiile meteorologice nefavorabile; criza mondială; evaluările eronate ale unor instituții cu rol de prognoză; manevre ale opoziției; acțiunea nefastă a mogulilor de presă.
Se ridică, bineînțeles o problemă: concurența neloială a statului, organizat pe aceste principii, în raport cu hoții simpli. În timp ce aceștia din urmă își numără zilele la pârnaie, ceilați intră în topuri de popularitate și sunt răsplătiți cu titluri și diplome de salvatori ai țării. |