Anul 2001. În parcul sediului din ºos. Kiseleff al partidului care cu ºase luni în urmã câºtiga triumfal alegerile dupã o guvernare de coaliþie dezastruoasã adie aer sãrbãtoresc. Premierul Nãstase, devenit totodatã ºef de partid prin ieºirea din dispozitivul organizatoric al preºedintelui Iliescu, îºi sãrbãtoreºte ziua de naºtere. Festivitãþile au cãpãtat, prin grija harnicilor sãi colaboratori, aerul unei veritabile sãrbãtori naþionale. Pentru a da prilej tuturor celor dornici sã-ºi prezinte omagiile ºi sã-l asigure pe cel mai puternic om al momentului de totalul lor devotament, protocolul de partid ºi de stat a organizat trei reprize de prezentãri: una la Parlament, pentru membrii corpului legiuitor, o alta la partid, pentru lumea bunã ºi pentru VIP-uri ºi ultima, spre searã, la Snagov, dacã îmi aduc bine aminte, pentru colegii din guvern ºi partid, oamenii apropiaþi. La Kisseleff, oaspeþii sosiþi buluc au fost ordonaþi într-o coadã lungã ce pornea de la intrarea din spatele palatului ºi sfârºea undeva pe pajiºte, unde premierul, la trei ace, mulþumea din vârful buzelor, adresând câteva cuvinte celor care meritau un spor de atenþie. În spatele sãu, sepepiºtii de serviciu primeau ºi depozitau cadourile, între care se remarcau ambalajele specifice tablourilor. Întreaga manifestare cãpãtase un aer straniu de religiozitate, nimeni cutezând sã fluiere în bisericã cu vreun gest care ar fi ieºit din regulile protocolului. Cinci ani mai târziu. Palatul Parlamentului, aripa în care a fost amenajat Muzeul de Artã Contemporanã. Cu douã zile mai devreme de data din calendar, deputatul Adrian Nãstase îºi sãrbãtoreºte aniversarea într-un mod original: lansând volumul 'Codul lui Zambaccian' - o culegere de articole pe care le-a publicat în ultimul an înt-un cotidian central, care i-a oferit cu generozitate o rubricã.. Gazdã atentã, autorul îºi primeºte puþinii invitaþi sosiþi, cu cãldurã. Zeflemelele ºi ironia au rãmas în carte. Observaþiile acide, care au fãcut nu odatã deliciul asistenþei, sunt rezervate celor absenþi - aceia care-l poartã pe drumuri, punându-i tot felul de întrebãri incomode ºi cãutându-i nod în papurã. Printre cei sosiþi la lansare nu se numãrã nici unul dintre actualii lideri ai partidului pe care l-a condus, dar este prezent, surprinzãtor, vechiul sãu critic, fostul preºedinte Iliescu. În primul rând al sãlii iau loc doamna Nãstase ºi cei doi fii care joacã acum cu modestie rolul de simpli membri de familie ai unui simplu parlamentar. Prezentarea decurge într-o notã de bunã dispoziþie ºi autorul face risipã de vorbe de duh ºi de epitete bine gãsite. Dovedeºte, odatã în plus, cã are haz ºi ºtie sã-ºi þintuiascã adversarii la stâlpul ridicolului. Dezvãluie vâna unui foiletonist de talent ºi gazetarii prezenþi - altãdatã þinuþi prin þarcuri de cãtre celebra Dorina Mihãilescu, artizana proastei sale relaþii cu presa - se bucurã acum de complicitatea celui pe care l-ar putea avea drept coleg. Este un alt Adrian Nãstase, umbra 'arogantului' de altãdatã, regãsindu-ºi calitãþi pe care le credeam îngropate în orgolii ºi adulaþie, eliberat de armãtura protectoare a celor care au fãcut din el un prizonier al intereselor proprii. Nu-mi pot reprima o obsedantã întrebare: de ce unii oameni trebuie sã se împiedice de propriile lor limite ºi abia cãzând de pe piedestalul pe care au fost înãlþaþi sã-ºi recapete trãsãturile care fac din ei oameni asemenea celor pe care, de regulã, îi dispreþuiesc? Sau pe care nu mai apucã sã-i bage în seamã.