Nu numai cã legea nu pedepseºte hãrþuirea politicã, precum cea sexualã, ba este chiar consideratã motorul progresului, în varianta sa binarã, în care Opoziþia Bunã Înghesuie Puterea Rea prin toate colþurile, îi face propuneri indecente ºi uneori îi mai bagã ºi mâna pe sub fustele executive. Cel mai hãrþuit om din politica româneascã rãmâne premierul Tãriceanu. Acesta suportã cu un stoicisim pe cale sã devinã proverbial nu numai provocãrile Opoziþiei ci ºi pe acelea, incomparabil mai îndrãzneþe ºi, uneori chiar mai neruºinate ale propriei familii politice. Iar dacã el este personajul cel mai hãrþuit, atunci cel mai îndârjit hãrþuitor al sãu este însuºi preºedintele, cel care potrivit algoritmului electoral ar fi trebuit sã aibã un comportament de soþ iubitor, nu unul de amant înºelat ºi îndârjit. Mai nou, preºedintele nu se mulþumeºte cu aluzii sau cu reproºuri directe: el dã buzna pur ºi simplu în dormitoarele Executivului ºi sub ochii de copii speriaþi ai miniºtrilor încearcã sã o forþeze pe mamã la felurite fantezii, unul dintre ele nerecomandate nici mãcar majorilor. ªi de parcã asta n-ar fi de ajuns, preºedintele-hãrþuitor i se adaugã ºi câteva dintre rubedeniile apropiate ale premierului, care-l trag la rãspundere în numele disciplinei de familie cã refuzã sã stea caprã atunci când interesele de (mez)alianþã o cer. Ieºind din meandrele parobolei, sã spunem cã misia ºefului Executivului nu este deloc una uºoarã. tentativele sale de a dobândi o independenþã realã faþã de aliatul sãu totalitar se plãtesc scump, cu crize, scandaluri ºi dispute care abat atenþia nu numai a publicului, de la treburile curente spre altele lipsite de conþinut. Ambiþia prezidenþialã de a se afla chiar cu preþul forþãrii Constituþiei în capul mesei îl face pe Traian Bãsescu sã ignore adevãratele interese generale în favoarea unor þinte false. 'Controlul' prezidenþial asupra Parlamentului ºi a Executivului nu face decât sã nascã o rezistenþã ºi mai îndârjitã din partea celor tot mai puþin dispuºi sã accepte o asemenea formã de guvernare. Premierul însuºi se vede adesea silit sã recurgã la tertipuri de genul celui cu retragerea din Irak pentru a obþine rãgazuri ca sã-ºi continue acþiunile curente. Cã nu e dispus sã se retragã el însuºi politicos, pentru a face loc unuia în care preºedintele are mai multã încredere (pânã la proba contrarie) nici nu este de neînþeles: nimeni nu lasã caºcavalul puterii în favoarea pesmeþilor datoriei - cel puþin nimeni ºi încã nu în politica româneascã. Toþi cei investiþi cu puteri temporare încep sã creadã în misia lor sfântã ºi în datoria de a o duce la capãt, indiferent cu ce preþ. Chiar ºi cu acela al hãrþuirii. Politice.