Nu ºtiu de ce mã aºtept ca în vreo câteva zile sã-l vãd, la televizor, pe premierul Boc, sfãtuinde-ne „sã mai punem o hainã pe noi”. Istoria se repetã, deºi personajele par sã fie altele. Ce se întâmplã în aceste zile aminteºte izbitor de iarna lui ’84-’85, cea care a dat, practic, semnalul cãderii dictaturii, patru ani mai târziu. A fost o iarnã grea ºi, chiar dacã pe atunci nu exista Gazpromul, exista ambiþia lui Ceauºescu de a plãti datoriile þãrii prin orice mijloace, pentru a-ºi pãstra independenþa. Mijlocul cel mai des folosit a devenit acela al ignorãrii nevoilor elementare ale propriului sãu popor.
Gerul de atunci a fãcut sã creascã consumul casnic ºi cum acesta ameninþa sã afecteze producþia industrialã, dictatorul nu a stat pe gânduri ºi a închis robinetul populaþiei, pentru ca industria energofagã sã poatã sã producã în continuare pe stocuri. Nu conta cã pe atunci consumul casnic nu reprezenta decât vreo 8 la sutã din total ºi cã România importa o cantitate mult mai micã decât astãzi, existând pe atunci resurse mai consistente în subsolul ce nu fusese încã concesionat. Important era sã meargã industria. ÃŽntreruperile de curent electric ºi reducerea presiunii în conductele de gaze au fost atunci coºmarul unei întregi populaþii. Gerul a fãcut sã plezneascã caloriferele din ºcoli ºi spitale, iar în casele oamenilor orice tentativã de a suplini aceste lipsuri a devenit imposibilã. ÃŽn faþa tensiunii create de aceastã stare, Ceauºescu a avut o singurã reacþie, sfãtuindu-i pe români „sã mai punã o hainã pe ei”, cum fãcea el însuºi în palatul din Primãverii, unde redusese temperatura la „doar” 20 de grade, ca sã dea un exemplu.
Nu sunt, din pãcate, statistici care sã ne spunã câþi oameni au murit atunci de frig, câþi s-au îmbolnãvit ºi cât de mari au fost pierderile din economie datorate acestor restricþii absurde. Cert este cã unicul gest care ar fi salvat situaþia – deºi se cunosc restricþiile care existau pe atunci în extinderea reþelelor de aprovizionare cu gaze ºi de instalare a acestora la noi abonaþi – nu a fost fãcut: închiderea temporarã a câtorva mari consumatori industriali, pentru a putea creºte presiunea în reþeaua casnicã. Experimentul i-a plãcut atât de mult lui Ceauºescu, încât l-a repetat în fiecare dintre iernile care i-au rãmas. Din fericire pentru noi, nu prea multe...
Guvernul Boc se aflã în faþa primei crize majore pe acre o are de rezolvat. Are, din fericire, instrumentele de intervenþie pe termen scurt. Industria actualã este o umbrã a celei de acum 25 de ani, iar sistarea producþiei poate fi chiar o gurã de oxigen pentru unele capacitãþi afectate deja de criza economicã. Pentru guvernul Boc, îndrãznesc sã cred cã este o veritabilã gurã de oxigen: aflat în faþa unor crize majore – precum cea a învãþãmântului ºi a recþiei în serie a celorlalte zone bugetare – Executivul condus de mâna dreaptã a preºedintelui are o excelentã scuzã de a nu face ce s-a angajat sau faþã de ce a susþinut când nu avea putere de decizie. Principala sa grijã va fi acum sã lupte cu consecinþele tãierii gazelor de cãtre ruºi. Miniºtrii responsabili vor fi prezenþi de 5 ori pe zi la TV sã ne zicã ce mari eforturi fac ei ºi cum au grijã de popor, lãsând la o parte toate celelalte chestiuni, devenite neimportante. Gazul este haina pe care Boc o pune peste angajamentele electorale nerespectate.
|
| Accesari:
3326
|
Adauga o opinie