Aºa exclamau cardinalii dupã lungile conclavuri (unele puteau dura ani de zile) în care se hotãra cine va pãstori în continuare turma credincioºilor creºtini.
La noi, conclavul Curþii Constituþionale a durat mai puþin – doar cât s-au numãrat voturile nule – ºi iatã cã de luni avem un nou preºedinte. De fapt cel vechi, dar într-un nou „ambalaj”, ca sã-i spunem aºa.
Victoria lui Traian Bãsescu n-a fost una aºteptatã. Ba, aº zice, cã dupã cum ne-a învãþat algoritmul electoral al ultimilor 13 ani, era de aºteptat o alternanþã la putere – pentru cã din 1996 cei care au organizat alegerile le-au pierdut cu regularitate. A fost, însã, cea mai strânsã competiþie de pânã acum ºi s-ar fi putut foarte bine ca balanþa sã se încline, în aceleaºi condiþii, în favoarea lui Geoanã. Candidatul social-democrat are însã satisfacþia platonicã de a fi câºtigat alegerile...în þarã – unde se zice cã ar fi obþinut mai multe voturi, dar nu suficiente. A sperat cã va mai recupera ceva din cele nule, dar nici acolo n-a avut ºansã...
Deci, Traian Bãsescu va scrie, teoretic cel puþin, un capitol important, de zece ani, al istoriei României post-totalitare. Cel de-al doilea mandat al sãu începe sub auspiciile memorabile a douã decenii de libertate ºi democraþie – chiar dacã cele douã categorii nu au fost foarte profitabile pentru România. Dupã cinci ani de zbucium intern, în cãutarea unei soluþii niciodatã gãsite, România lui Bãsescu încearcã un nou început. Fi-va acesta mai bun pentru românii care au mers la vot?
E greu de spus. Cu siguranþã cã Traian Bãsescu – veritabil „animal politic”, din specia „Ion Iliescu” – va încerca sã nu repete sumedenia de greºeli pe care le-a fãcut pânã acum. De regulã, însã, dupã 50 de ani, oamenii se schimbã greu (Iliescu însã a demonstrat cã se poate). Tendinþele autotariste ale lui Bãsescu îi vor marca în continuare acþiunea, dar nu la nivelurile cu care ne-a obiºnuit. Iar primul semn rãmâne obstinaþa cu care refuzã o soluþie negociatã pentru formarea unui nou guvern ºi încãpãþânarea cu care doreºte sã aibe unul asupra cãruia sã poatã exercita un control total. Dealtfel, aºa zisele negocieri ale lui Boc (vorba vine „ale lui Boc”) se îndreaptã spre o formulã autarhicã, pe bazã de racolãri de parlamentari de la celelalte partide pâna la limita formãrii unei majoritãþi proprii, fãrã liberali ºi social-democraþi. Va fi însã o majoritate vulnerabilã, ce va ameninþa, în orice moment, sã se destrame, atunci când apar mize importante. Este cel puþin un semn cã cã autoritatea prevaleazã în faþa stabilitãþii ºi cã în relaþia cu partenerii primeazã confruntarea.
Prin victoria sa, Traian Bãsescu îºi asumã, practic, o dublã responsabilitate: cea de preºedinte ºi cea de premier. Este condiþia – crede el –atingerii obiectivelor rãmase nerealizate în primul mandat. Dar este, în acelaºi timp, ºi sãmânþa scandalurilor viitoare, care vor încetini considerabil mersul nostru spre o societate normalã.
|
| Accesari:
3068
|
Adauga o opinie