Primul guvern Năstase poate să intre deja în istorie, nu doar ca cel mai 'umflat', dar şi ca cel mai longeviv.  Nici o altă formulă de Executiv de până acum nu a rezistat doi ani şi jumătate fără să se facă vreo înlocuire, după cum, probabil, în legătura cu nici o altă formulă nu s-au făcut atât de multe presiuni şi pronosticuri de remaniere. Ideea unor schimbări a apărut relativ devreme, în urmă cu un an, când s-a şi lansat, din interior, tema alegerilor anticipate, care ar fi putut servi foarte bine ca pretext pentru primenirea formulei unui Executiv care trecuse deja de primele obstacole care impuseseră - teoretic, cel puţin - formula lărgită din debut, formulă care reflectă, în linii mari, compromisul dintre cele două centre de putere - cel de la Cotroceni şi cel de la Victoria. Formula de guvern anunţată aseară de premierul Năstase reprezintă şi ea un compromis.  De data aceasta, compromisul este între angajamentele personale şi exigenţele interne şi internaţionale, care impun, la vremuri mai noi, şi alţi oameni.  Indiferent cât de radicală sau neradicală este înnoirea, ea va fi validată nu atât de acceptul sau de reticenţele preşedintelui - care s-au dovedit veritabile pietre de încercare în tentativele de până în prezent - cât de imboldul pe care-l vor da accelerării reformelor restante şi definitivării capitolelor de negociere europeană. O restructurare de acest tip pune, însă, nu doar probleme de strategie, ci şi de resurse umane.  Mai exact, de restructurare a acestora.  De repoziţionare şi de replasare.  Cred că, mai degrabă decât oamenii noi, marile probleme le-au pus şi le pun cei 'vechi', cei cărora va trebui să li se găsească amplasamente pe măsura pretenţiilor sau a riscurilor pe care le implică eventualele lor nemulţumiri.  Aici se lucrează şi se va lucra din greu, şi tot aici va sta şi hiba de fond a restructurării realizate pe formula adnotată a lui Lavoisier: nimic nu se pierde, totul se redistribuie!