Cã avem probleme În materie de percepÞie a noÞiunii de handicap, nu mai este un secret. Pentru o Europã obsedatã pur ºi simplu de minoritãÞi, ºi care nu precupeÞeºte nici un efort (la resurse corespunzãtoare) de a asigura handicapaÞilor condiÞii care sã-i facã sã se simtã integraÞi În societate, modul relativ În care noi, români, abordãm aceastã chestiune, constituie pur ºi simplu o impietate. Nu Întâmplãtor calul de bãtaie pentru feluritele acuze care ni se aduc se cantoneazã În aceastã categorie - a copiilor instituÞionalizaÞi, a suferinzilor de SIDA, a altor categorii de bolnavi cronici. Nimeni nu poate sã afirme cu mâna pe inimã cã În aceºti ani din urmã nu s-au fãcut eforturi pentru a ÎmbunãtãÞi soarta acestor oameni, dar ele s-au concretizat mai ales În zona materialã. Principalul handicap, atât al autoritãÞilor, cât ºi al societãÞii, În general, rãmâne acela al modului În care este privitã aceastã problemã: ca un soi de eºec, jenant ºi care trebuie ascuns de ochii lumii. Ãsta este lucrul pe care-l ÎnÞeleg cel mai puÞin strãinii ºi, atunci când se iveºte câte un episod de genul celui de la Poiana Mare, el acoperã ºi, practic, anuleazã toate celelalte eforturi. ªi realizãri.Pentru cã domeniul nu e lipsit de realizãri. Unele dintre ele de-a dreptul spectaculoase. Cum este cazul Spitalului de boli cronice neuropsihice de la Gura OcniÞei, de lângã Târgoviºte. Aici, un medic dotat din plin cu harul grijii ºi atenÞiei faÞã de semenii În suferinÞã - am numit-o pe directoarea Mariana Sãvulescu - se zbate sã asigure pacienÞilor condiÞii omeneºti de viaÞã, Într-un mediu care devine, prin forÞa lucrurilor, adevãrata familie a bolnavilor. Sunt aici aproape 500 de pacienÞi - a cãror vindecare este mai mult decât improbabilã - pentru care s-au gãsit ºi medicamente, ºi hranã, ºi cãldurã - dar mai ales cãldurã sufleteascã. CondiÞiile nu tocmai proprii din pavilioanele care au fost cãmine pentru muncitorii petroliºti din zonã, au fost ÎmbunãtãÞite pe cât s-a putut, În aºteptarea unui moment fast: darea În funcÞiune a noilor pavilioane. Sunt vreo cinci pavilioane proiectate ºi realizate dupã cele mai exigente standarde - compatibile cu instituÞiile de gen din orice Þarã dezvoltatã - a cãror construcÞie a fost posibilã prin reunirea efortului ºi resurselor autoritãÞilor locale, ale ministerului Muncii ºi ale Uniunii Europene. Mobilate ºi dotate cu aparaturã de calitate. ªi pe lângã care lucreazã un colectiv tânãr ºi devotat misiunii sale. Gura OcniÞei ar fi cel mai bun exemplu pe care-l putem da criticilor noºtri de aiurea, faÞã de ce suntem În stare sã realizãm!Cu o condiÞie: sã fie dat În funcÞiune! Deºi, practic, terminat, având nevoie doar de retuºuri, noul ºi modernul spital de la Gura OcniÞei nu funcÞioneazã! ªi nici nu pare a avea vreo ºansã, dacã ne luãm dupã "reticenÞele" de la Consiliul JudeÞean DâmboviÞa ºi de la Ministerul Muncii, unde anumite persoane nu par deloc dispuse sã dea condiÞiile de acolo pe mâna unor pârliÞi de bolnavi care, la urma-urmelor, pot continua sã trãiascã ºi unde au trãit pânã acum. Fãrã mobilier ºi aparaturã "europeanã".Aceastã atitudine dubioasã ridicã un nou semn de Întrebare asupra hotãrârii cu care vrem sã intrãm În rândul lumii civilizate. Chiar ºi la nivelul acesta, al handicapaÞilor. Gura OcniÞei ar putea deveni emblema a ceea ce nu este ºi nu ar trebui sã fie Poiana Mare. Cu minima condiÞie amintitã...