Dacă este ca deconspirarea să meargă până la capăt, mă îndoiesc tot mai mult că actualul Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (nume pe care nu prea îl merită, până una alta, pentru că în afara câtorva dosare telecomandate, Consiliul n-a studiat nimic din ceea ce ne-ar putea clarifica modul de lucru şi metodele utilizate de Securitate) va reuşi să facă acest lucru. Este, pur şi simplu, o sarcină copleşitoare pentru cei câţiva oameni care au ajuns acolo - mai puţin pentru calităţile lor de persoane integre, cu coloană vertebrală şi cu competenţă profesională şi mai mult ca rezultat al unor jocuri politice - determinate de metoda incorectă prin care se face selecţia şi numirea membrilor. Pur şi simplu, aceştia sunt trimişi de partide şi de instituţii ale statului ca să asigure protecţia intereselor acestora. Or, deconspirarea Securităţii pare a fi ultimul dintre interese, mai ales cât timp partidele şi instituţiile sunt burduşite de foşti securişti sau de colaboratori ai acestora. Aceasta este instituţia, cu ea lucrăm - vor spune resemnaţi cei deja convinşi de incapacitatea funciară a celor de acolo de a se sustrage obligaţiilor sau părerile preconcepute. Măcar, în felul ăsta se reglează mai curând o serie de conturi din mereu schimbătorul peisaj al alianţelor postelectorale. După ce a lucrat vreo şase ani în regim de staţiune de odihnă, CNSAS s-a văzut lovit de ploaia torenţială de dosare provocate de ciocnirile anticiclonice dintre preşedinţie şi guvern. Dintr-o dată membrii Colegiului se simt depăşiţi de complexitatea situaţiilor pe care le relevă noile dosare şi în care lucrul cu alb şi negru pare tot mai dificil. Mai ales după un experiment care a făcut să iasă la iveală urzeala intereselor personale ale unor membrii, în cazuri în care deciziile luate sunt pur şi simplu descalificante, modul de lucru al Colegiului a intrat sub domnia hazardului. După ce l-au declarat pe Voiculescu colaborator fără angajament, iar pe Bejinariu ne-colaboratoare cu angajament, după ce-au ameţit decizia în cazul lui Titu Ghiorghioff (apropo: s-a discutat puţin, aproape deloc, despre acest caz similar cu cel al Monei Muscă), 'colegii' s-au trezit că sistemul de vot - discutabil până la Dumnezeu - nu e bun şi l-au schimbat. După nici o săptămână au revenit, pe motiv că regulamentul ar putea fi schimbat doar de parlament, menţinând votul direct (unde persoane voluntare pot face presiuni directe, cum au mai făcut!) şi abţinerile (nefireşti, atâta timp cât cei în cauză participă la vot!). Vom asista, deci, la alte decizii la fel de aiuritoare, ce vor avea, la bază nu dosarul sau ceea ce este în el, ci 'impresia artistică' pe care o face cel verificat. Votul, în ultimă instanţă, rămâne cea mai arbitrară şi mai contestabilă dintre soluţii. S-a propus - dar nimeni n-a vrut să audă - soluţia 'grilei': simplă şi eficientă; a avut/n-a avut angajament; a turnat/n-a turnat persoane care să fi avut de suferit. Simplu ca bună ziua. Şi - mai ales - nemanipulabil.