Iată, a trecut mai bine de o lună și nici o veste în legătură cu cel care a aruncat grenada în curtea liceului Monnet. Nu știu dacă nerăbdarea și curiozitatea publicului ar fi fost la fel de mari dacă incidentul s-ar fi petrecut prin Voluntari sau prin Popești Leordeni. S-a întâmplat însă, la liceul de protocol al Capitalei, unde învață, printre alții, și unul dintre fiii premierului. S-a întâmplat la câteva sute de metri de locuința președintelui. S-a întâmplat în timp ce în liceu se afla soția domnului Năstase. Sunt tot atâtea circumstanțe agravante și tot atâtea motive de a dori, cu grăbire, lămurirea situației: aflarea identității făptuitorului, a motivelor care au stat la baza gestului, asigurarea că așa ceva nu se va mai întâmpla. Sarcini deloc ușoare pentru instituția care trebuie să dea răspunsurile: Poliția! Ce face poliția? Caută. Caută acul în carul cu fân. Numai cine mai are vreo contingență cu munca de investigație știe ce înseamnă să te afli, atâta vreme, sub două forme de presiune: cea internă, profesională, care îți arată clar limitele căutării, și cea externă, care nu cunoaște nici un fel de opreliște. Cum adică, nu-l găsiți? - se mai rățoiește câte un potentat care nu vrea să țină cont de faptul că aproape 800 de oameni sunt angrenați, zi și noapte, de mai bine de o lună, în această istovitoare căutare. Cum se găsește un dement, un dezaxat, care nu are nici un alt mobil în afară de impulsul de moment al personalității sale zdruncinate? Lunetistul din America, dacă s-ar fi oprit brusc, după cea de-a șaptea sau a opta victimă, n-ar mai fi fost descoperit niciodată. Doar întâmplarea a făcut ca să dea de el. Poliția română poate să spere și ea, doar în această întâmplare. Pentru care este, însă, nevoie de răbdare și de nervii tari. Mai ales pentru a putea face față presiunilor. |