Pentru noi, românii, una dintre noţiunile perene şi un subiect cu infinită capacitate de a fi disecat este "greaua moştenire".

Mi-e destul de uşor să-mi imaginez cum a evoluat noţiunea, de-a lungul istoriei. Probabil că administratorii romani ai Daciei au acuzat „greaua moştenire dacică" în rapoartele lor către Roma, în încercarea de a explica dificultăţile tranziţiei de la o societate tribală, bazată pe proprietatea comună a viilor şi a vitelor, la una de tip modern, în care proprietatea privată a patricienilor constituia motorul progresului. Asemenea, domnii pământeni se vor fi plâns îndelung de „greaua moştenire fanariotă" şi de năravurile sădite de aceasta într-o societate aproape neputincioasă în a face pasul spre un nou secol. Cât de grea a fost „moştenirea" pe care au preluat-o comuniştii de la capitalişti ştim, majoritatea dintre noi, foarte bine. După cum doar pruncii postdecembrişti s-ar putea să nu ştie ce moştenire grea a lăsat Ceauşescu Revoluţiei, tot mai des numite „evenimentele din decembrie".

Stau şi mă întreb: oare cu „greaua moştenire pedeserislă" preluată de Convenţie, se va sfârşi acest cerc vicios al istorici noastre? Nu cumva, peste doi ani, ni se va cânta din nou o arie a „grelei moşteniri", de astă dată ţărăniste, pe care cine ştie ce nouă Putere o va reclama, ca piedică majoră în calea tranziţiei?

Spirit pătrunzător şi analist lucid al realităţii româneşti, fostul ambasador britanic la Bucureşti, Cristopher Grabbie, se referă, într-o analiză a situaţiei din ţara noastră la acest sindrom: „Din examinarea acelei situţii, s-a creat acum, o întreagă ştiinţă în România... Taberele angrenate în dispută deturnează atenţia publică de la problemele stringente...".

Adăugând: „Mijloacele de informare în masă sunt libere, dar au o conduită dezastruoasă. Presa e iresponsabilă. Televiziunea, şi Radioul sunt de asemenea iresponsabile şi sunt în mâini nepotrivite". Aferim, mister Crabbie!