Pentru noi, românii, una dintre noțiunile perene și un subiect cu infinită capacitate de a fi disecat este "greaua moștenire".
Mi-e destul de ușor să-mi imaginez cum a evoluat noțiunea, de-a lungul istoriei. Probabil că administratorii romani ai Daciei au acuzat „greaua moștenire dacică" în rapoartele lor către Roma, în încercarea de a explica dificultățile tranziției de la o societate tribală, bazată pe proprietatea comună a viilor și a vitelor, la una de tip modern, în care proprietatea privată a patricienilor constituia motorul progresului. Asemenea, domnii pământeni se vor fi plâns îndelung de „greaua moștenire fanariotă" și de năravurile sădite de aceasta într-o societate aproape neputincioasă în a face pasul spre un nou secol. Cât de grea a fost „moștenirea" pe care au preluat-o comuniștii de la capitaliști știm, majoritatea dintre noi, foarte bine. După cum doar pruncii postdecembriști s-ar putea să nu știe ce moștenire grea a lăsat Ceaușescu Revoluției, tot mai des numite „evenimentele din decembrie".
Stau și mă întreb: oare cu „greaua moștenire pedeserislă" preluată de Convenție, se va sfârși acest cerc vicios al istorici noastre? Nu cumva, peste doi ani, ni se va cânta din nou o arie a „grelei moșteniri", de astă dată țărăniste, pe care cine știe ce nouă Putere o va reclama, ca piedică majoră în calea tranziției?
Spirit pătrunzător și analist lucid al realității românești, fostul ambasador britanic la București, Cristopher Grabbie, se referă, într-o analiză a situației din țara noastră la acest sindrom: „Din examinarea acelei situții, s-a creat acum, o întreagă știință în România... Taberele angrenate în dispută deturnează atenția publică de la problemele stringente...".
Adăugând: „Mijloacele de informare în masă sunt libere, dar au o conduită dezastruoasă. Presa e iresponsabilă. Televiziunea, și Radioul sunt de asemenea iresponsabile și sunt în mâini nepotrivite". Aferim, mister Crabbie!