În timp ce la Rast, preºedintele Bãsescu se rãfuieºte cu presa, la Spanþov, premierul Tãriceanu aruncã rãspunderea pe seama 'grelei moºteniri' ºi a lui Ceauºescu. Dacã în privinþa dlui Bãsescu nu avem de-a face cu nici o noutate, procedeul domniei sale de a deturna sensul unei discuþii prin invocarea unor aspecte care n-au nici o legãturã cu cazul în discuþie (vezi, Doamne, Vântu ar fi vinovat cã sinistraþilor nu li se acordã suficientã atenþie ºi sprijin) fiind unul cunoscut atitudinea lui Tãriceanu este mai surprinzãtoare. Premierul ne obiºnuise pânã în prezent ca, utilizând un mai mic coeficient de demagogie decât câþiva dintre campionii acestui procedeu ºi am sã-i numesc ca ºefi de promoþie doar pe domnii Boc ºi Flutur sã se menþinã în limitele bunului simþ. Pentru cã, într-un moment în care a fost pus în faþã cu o situaþie a cãrei gravitate o ignorase (zile la rând declarase cã dracul nu e chiar aºa de negru ºi cã deºi Dunãrea vine umflatã la vale, nu pune în pericol zonele riverane) nu gãseºte o altã ieºire decât în invocarea 'grelei moºteniri'. Este ultimul argument la care se recurge, sistematic, de 16 ani încoace, când incompetenþa ºi lipsa de reacþie adecvatã sunt puse în evidenþã de împrejurãri. Tãriceanu îl scoate vinovat pe Ceauºescu de ce se întâmplã: acesta a proiectat greºit digurile ºi le-a executat de mântuialã. Nu faptul cã, aºa cum erau, ele n-au mai fost, nici corectate, ci nici mãcar întreþinute. Ba, mai mult, sub ochii nepãsãtori ai autoritãþilor s-au fãcut intervenþii ºi modificãri care le-au fragilizat ºi le-au fãcut sã cadã ca popicele la prima încercare mai serioasã. Nimeni nu pare sã fi vãzut cã pe zone întregi þãranii ºi-au situat casele din pietriºul ºi argila extrase din diguri, cã diverºi întreprinzãtori le-au modificat în interes propriu, cã nimeni nu s-a mai interesat de întreþinerea lor. Digurile constituie un element important de securitate naþionalã, dar nici mãcar în ceasul al 12-lea membrii CSAT nu s-au încumetat sã lase la o parte bãtaia pentru controlul serviciilor secrete, ca sã abordeze acest subiect vital. Iar dacã tot este sã luãm în braþe 'greaua moºtenire', de ce sã-l blamãm doar pe Ceauºescu, care de bine de rãu tot a reacþionat dupã inundaþiile din '70, ºi sã nu-l tragem la rãspundere ºi pe Gheorghiu Dej, cel sub a cãrui înþeleaptã conducere s-au desecat bãlþile ºi s-a dat agriculturii importante suprafeþe de care echilibrul ecologic natural avea nevoie ca supape de reglaj în situaþii de calamitate? Tãriceanu nu face altceva decât sã recite o lecþie cea pe care o evoca ºi Ceauºescu în '77, la cutremurul cel mare, când îi gãsea responsabili de prãbuºirea blocurilor de pe Magheru pe capitaliºtii odioºi dintre rãzboaie, dornici de câºtiguri rapide - 'strãmoºi' politici ai dlui Tãriceanu. Pierdere de timp ºi exerciþiu retoric: existã o singurã 'moºtenire grea': cea a propriei incapacitãþi de a gestiona corespunzãtor o situaþie de crizã, mai ales în condiþiile în care aceasta se anunþase ºi în care se puteau lua mãsuri care sã atenueze efectele distructive ale inundaþiilor.