Ceea ce s-a întâmplat cu cetãþeanul român care a murit într-o închisoare polonezã în urma unei greve a foamei, fãrã ca autoritãþile noastre sã-i asigure nici cea mai micã asistenþã este nu doar un fapt revoltãtor, ci ºi unul tipic pentru o diplomaþie care nu s-a desprins de modelul din care descinde: cel comunist!
Vreme de o jumãtate de secol misiunile diplomatice ale României au avut câteva sarcini specifice: sã facã spionaj (ceea ce nu e de condamnat, o face toatã lumea sub diverse forme), sã promoveze imaginea ºi operele „tovarãºului ºi tovarãºei” ºi sã contracareze – cum puteau – acþiunile duºmãnoase ale diasporei. Cu aceastã fiºã a postului, ambasadele noastre au devenit niºte fortãreþe pregãtite în orice moment de asediu, corpul diplomatic aventurându-se în afara lor doar pentru eventualele cumpãrãturi – ºi atunci urmãriþi cu maximã vigilenþã de securiºtii sub aoperire ai ambasadei.
Despre rezolvarea problemelor românilor aflaþi în trecere sau stabiliþi pe acolo, nici nu putea fi vorba: cei stabiliþi fugiserã sau renunþaserã la cetãþenie, iar cei în trecere erau probabil în curs de a alege libertatea.
Dupã 1989 lucrurile nu s-au schimbat, în mare. Mentalitatea de ghetto s-a perpetuat iar relaþiile cu noile realitãþi au evoluat cu maximã timiditate. Deschiderea graniþelor ºi libera circulaþie a românilor n-a reprezentat pentru ambasade decât o bãtaie de cap în plus. Pentru majoritatea membrilor corpului diplomatic stagiul la post se reduce la o acerbã încercare de strângere de bani pentru zilele negre de dupã ºi pentru achitarea datoriilor contractate cu prilejul „investiþiilor” fãcute pentru a primi funcþia. Nu sunt vorbe de clacã, se ºtie foarte bine cã în spatele uºilor închise existã un mercurial strict pentru fiecare funcþie, de la femeie de serviciu pânã aproape de vârf.
Ce-au fãcut cei de la ambasada din Varºovia? Nimic deosebit. Au tratat lucrurile ca de obicei. De ce sã-ºi batã capul pentru un român, aflat ºi în puºcãrie pe deasupra? Ce sã-i facã ei? Sã se batã cu statul polonez? Au preferat sã aºtepte sã se rezolve lucrurile de la sine. ªi s-au rezolvat. Crulic a murit, dupã o grevã a foamei îndârjitã, care spune ceva despre faptul cã vinovãþia sa n-a putut fi prea clar stabilitã.
Premierul a fãcut spume ºi vrea clarificãri ºi mãsuri. Acestea însã nu-l vor învia pe nefericitul care ºi-a gãsit sfârºitul din cauza absurzeniei conaþionalilor sãi, singurii de la care putea aºtepta o mânã de ajutor...
|
| Accesari:
2886
|
Adauga o opinie