Mai degrabă decât să mă las contaminat de “mişto”-ul dâmboviţean, exersat copios de sâmbătă, de când reprezentantul FMI şi-a expus, imprudent, talpa găurită a pantofului spre camerele de luat vederi de la Cotroceni, aş face o observaţie: dl Frank este un înalt funcţionar internaţional. Miliardele pe care le învârte pe la nasul nostru nu sunt ale lui. Sunt ale instituţiei care i-a dat ca sarcină de serviciu transmiterea către România şi urmărirea programului impus pentru garantarea împrumutului. Om conştiincios şi preocupat de munca sa, dl Franks îşi mai neglijează din nevoile personale, mai ales că ele sunt rezultatul direct al navetei neobosite pe care o face de la Washington la Bucureşti, dar mai ales pe la cabinetele preşedintelui, premierului, miniştrilor şi liderilor politici, pentru a-i convinge că trebuie să facă ce s-au angajat, pentru că altfel înţelegerea pică. Dl Franks a făcut, probabil, şi o groază de bătături în aceleaşi încălţări pe care n-a avut timpul necesar să le înnoiască şi pe care poate spera să le vindece doar când va vedea că efortul său începe să dea roade. Dacă va da…

Din păcate, aceiaşi operatori care l-au surprins pe el în “flagrant”, n-au avut posibilitatea să vizioneze şi tălpile reprezentanţilor români. Sunt sigur însă că, cu toată criza, cu toate tăierile bugetare, n-ar fi dat peste o pereche de încălţări asemănătoare, mai ieftină decât cea pe care şi-o permite dl Franks şi – în nici un caz - găurită. Pentru că românul nostru din fruntea ţării nu bate el drumurile pe la alţii. Şi, mai ales, nu umblă pe jos. Coboară din Mercedes sau din BMW doar când e neapărat necesar şi nu se poate ajunge la destinaţie altfel.

Găuri vom găsi însă cu duiumul nu numai în tălpile românilor, care speră că ieşirea din recesiune nu este doar o figură de stil de genul “din lac în puţ”, şi că găurile din buzunarele lor vor putea fi astupate cât mai curând nu doar prin îndemnul patriotic la mai mult efort pe carte de muncă, ci şi prin instituirea unui cadru legal stabil şi coerent, prin măsuri făcute să funcţioneze nu doar de azi pe mâine şi nu doar în folosul unor categorii privilegiate.

Gaura din pantoful americanului poate constitui însă un simbol: al modului în care eforturile de redresare generale sunt irosite prin scăpări – voluntare sau involuntare – de genul celor pe care le evocau în întâlnirea cu pricina şi funcţionarul american cu pantofi tociţi, şi preşedintele român cu încălţările impecabile: “găurile” din economie prin care se scurg de zor bani publici către clientela de partid pusă la cârma unor importante entităţi economice pe care le falimentează cu bună ştiinţă prin metode nici măcar prea rafinate, de sifonare a banului public: cel care lipseşte  din programele bugetare esenţiale…