Deºi nelalocul sãu în contextul dat, îndemnul - sau, mai degrabã, ultimatumul - preºedintelui Bãsescu adresat celor douã formaþiuni membre ale Alianþei 'Dreptate ºi Adevãr’ are o logicã ce n-ar mai trebui demonstratã: logica procentelor! Oricât le-ar place liderilor lor sã se laude cu creºterile din sondaje, acestea sunt circumstanþiale ºi nu rezistã la proba de foc a intenþiei nemijlocite de vot. ªi peste cap dacã s-ar da domnii Tãriceanu ºi Boc ºi tot n-ar face cei 51 la sutã de care ar avea atâta nevoie ca sã guverneze fãrã sã le tremure fundul la fiecare vot din Parlament. Este adevãrat cã nici în partea cealaltã, la PSD, procentele nu se-nghesuie sã se adune mai mult de media istoricã a celor 35-40 la sutã cu care s-a lãudat în vremurile cele mai bune. Dar realitatea statisticã este aceasta: separat nu înseamnã (aproape) nimic. ÃŽmpreunã, liberalii ºi democraþii pot spune cã, cu puþinã ºansã de la Dumnezeu ºi ceva mai multã de la iscusinþa ºi tupeul constituþional al preºedintelui lor, pot sã exerseze puterea - idealul oricãrui partid, la urma-urmelor. Situaþia nesigurã în care se aflã coaliþia, cu un UDMR mereu nemulþumit ºi un PC care ameninþã sã iasã pe motiv cã nu i se respectã iniþiativele, Alianþa nu se poate aºtepta la zile mai fericite. Unica soluþie, asupra cãreia toatã lumea a cãzut de acord, este cã alegerile anticipate reprezintã cheia problemei ºi cã acestea vor trebui sã fie organizate dupã posibila aderare de la 1 ianuarie 2007 (o amânare ar arunca în aer inclusiv acest proiect). Deci, pe lângã belelele de fiecare zi, liberalii ºi democraþii ar trebui sã se gândeascã foarte serios - ºi sã lucreze în acest sens - la modalitatea concretã în care ar trebui sã se producã aceastã fuziune. ªi unii ºi alþii, declarativ, sunt de acord cu ideea. Problema apare când e vorba de modalitatea tehnicã. Fuziunea este vãzutã, de fiecare dintre pãrþi, prin ‚înghiþirea’ celorlalte. Liberalii - cu orgoliul de partid istoric ºi de ‚acþionar majoritar’ al constituirii Alianþei în 2004. Democraþii - cu ambiþia de partid în expansiune, care câºtigã constant adeziuni în teritoriu, în defavoarea colegilor ºi, pe deasupra, cu atu-ul prezidenþial - adicã al factorului hotãrâtor al obþinerii puterii. Inutil sã mai spunem cã deºi împãrtãºesc ideea, nici una dintre pãrþi nu este ºi nu va fi de acord sã renunþe la identitatea sa pentru a se ‚topi’ în structura partenerului. Orgoliile sunt atât de mari, iar rivalitãþile istorice - în special cele din teritoriu - atât de ireconciliabile încât o decizie la centru riscã sã fie urmatã de veritabile rãzmeriþe ºi transferuri în masã spre alte partide. Nici ideea unui partid nou, altul decât liberal sau democrat nu þine, atâta timp cât cele douã þin la apartenenþa lor la familii europene diferite ºi rivale. Cum se va face, atunci, fuziunea? Ce ºanse va avea un astfel de demers? ÃŽnclin sã cred cã nici una. Acum se vorbeºte, pentru cã vorbindu-se se prelungeºte termenul-limitã. Dar, cunoscând deja caracteristicile dominante ale politicianului român, care îºi prelungeºte orgoliile dincolo de limitele supravieþuirii, cred cã nu vom avea prea curând un partid aºa cum ºi-l doreºte dl Bãsescu: portocaliu pânã-n mãduva opþiunilor sale. |