Practica electoralã curentã reþine ca fraudã doar furtul efectiv de voturi. Fie cã acesta se face manual (comisiile cad de acord pe cine sã înalþe ºi pe cine sã coboare, la comandã, ºi procedeazã în consecinþa) sau electronic (procedeu mai sofisticat, ce necesitã dotare ºi softuri bine puse la punct) exemplele flagrante înregistrate pânã în prezent sunt puþine ºi nesemnificative ºi nu se poate susþine în mod serios ideea cã alegerile de pânã acum au fost influenþate de neregulile sesizate de diverºii inspectori care s-au perindat.
Dupã pãrerea mea, însã, se manifestã cu maximã gravitate o altã formã de fraudã electoralã, tratatã cu nemeritatã indulgenþã ºi aducãtoare de mari prejudicii morale. Este vorba despre promisiunile fãrã acoperire care se fac în campania electoralã. Promisiuni aberante, fanteziste, fãrã nici o legãturã cu realitatea, lansate doar de dragul obþinerii unor procente în plus de notorietate sau de voturi. Daca pentru cele fãcute de câºtigãtori ar exista o instanþã de „judecatã" (de genul „contractului" CDR-ist) mai grav este cu cele ale necâºtigãtorilor - pentru cã acestea sunt cele care fac rãul cel mai mare. Candidaþii cu ºanse manifestã, de regulã, o oarecare prudenþã, care lipseºte cu desãvârºire în cazul celor fãrã ºanse. Or, acestea sunt cele care fac rãul cel mai mare. Pentru cã electoratul, dornic de a-ºi vedea problemele cât mai degrabã rezolvate, este tentat sã creadã cã dacã cel eare a promis marea cu sarea ar fi câºtigat, alta ar fi fost viaþa pe pãmânt.
Se constituie astfel tot soiul de mituri electorale care bruiazã realitatea ºi adâncesc sentimentele de nemulþumire dincolo de limitele fireºti, explicabile. Probabil cã legea electoralã ar trebui sã prevadã, într-un capitol special, cum poate fi prevenitã sau pedepsitã frauda de acest tip.
ªi atunci vom putea avea campanii mai realiste ºi candidaþi mai responsabili. Exact opusul celor ce se întâmplã acum.