Fostul comisar european pe Justiþie, cel care ne-a împuiat capul despre cât era de priceputã prietena sa, doamna Monica Macovei (doamna aceea care dansa pe masã pe la chefuri) a ajuns ministru de Justiþie la el acasã, în Italia. ªi de acolo face mare caz de infracþiunile pe care le comit românii. Frattini ºtie foarte bine cã românii la care se referã el sunt, de fapt, romi, dar asta nu-l încurcã prea tare.
La vremuri de crizã se poartã þapii ispãºitori. ªi cum Italia trece printr-o perioadã mai grea, ce tacticã mai bunã decât asta poate sã adopte guvernul condus de preacinstitul Berlusconi, decât cã românii sunt de vinã pentru tot ceea ce merge rãu în Italia. Iar dacã nu pentru tot, mãcar pentru ce sare mai tare în ochi ºi iritã mai mult: hoþiile, violurile, crimele. Iar aici – sã dãm Cezarului ce-i al Cezarului – nimeni nu poate sã conteste cã suntem buni. Cã avem talente native pe care mediul ºi conjuctura le-au stimulat ºi le-au perfecþionat. Aici, infractorii noºtri sunt mai buni decât ai lor. Asta poate sã nascã ºi o oarecare invidie, din partea reprezentanþilor unei þãri care a avut, o bunã periodã de timp, renumele de cel mai mare exportator de criminalitate organizatã.
Primii care au beneficiat de „exporturile” italiene au fost americanii, peste ocean Mafia ºi Cosa Nostra gãsind un teren prielnic de afirmare. Prin anii 1950-60, când Italia o ducea la fel de prost ca România din 1990, milioane de broscari au împânzit Europa, speriindu-i pe nemþi, pe elveþieni ºi pe alþi oameni mai aºezaþi, care ajunseserã în faza de a avea nevoie de mânã de lucru ieftinã pentru treburile pe care ei înºiºi nu mai erau dispuºi sã le facã, cu infracþiunile lor de toate soiurile.
Nu-mi amintesc ca pe atunci vreun guvern sã fi cerut ceea ce ne cere nouã acum Frattini: italieni, þineþi-vã criminalii acasã! Acest domn ministru pe care, dupã ideile sale, poþi sã-l bãnuieºti de o mare ignoranþã, de te întrebi pe ce criterii a ajuns ce-a ajuns, demonstreazã cã este adeptul unei ideologii ºi a unor metode fasciste de genul celor care ar trebui aplicate românilor: sã le fie tatuat câte un numãr de dosar sau de articol de cod penal pe mânã, ca la Auschwitz, tuturor celor despre care Frattini crede cã se duc în Italia cu gândul sã comitã crime! Pentru Frattini reþinerea sau anularea paºaportului este o mãsurã fireascã, ca ºi îngrãdirea dreptului de liberã circulaþie! „Þineþi-vã criminalii acasã!” zice el ºi probabil cã se gândeºte cã România ar trebui sã organizeze iute niºte lagãre de concentrare în care sã-i adune pe toþi cei a cãror figurã nu este plãcutã ochilor lui Frattini.
De fapt, problema e alta: nu violurile ºi crimele românilor - în nici un caz mai numeroase decât cele ale altor categorii de imigranþi - îi deranjeazã acum pe italieni, ci faptul cã toþi aceºti români, primiþi cu braþele deschise atâta timp cât Italia a avut nevoie de munca lor prost plãtitã, încep sã devinã o povarã când ºomajul dã târcoale ºi recesiunea se agraveazã. Asta e problema cea adevãratã, despre care nici Frattini ºi nici Berlusconi nu pomenesc, ºi nici Boc sau Diaconescu nu au suficient curaj sã o spunã. Românii au devenit o povarã prea mare pânã ºi pentru puºcãriile italiene pe al cãror ziduri vom vedea în curând mobilizantul apel: Români, cãraþi-vã acasã! În puºcãriile noastre de maximã siguranþã...