Bucureștiul este gazda celei mai importante reuniuni internaționale care a avut loc aici, vreodată poate. În mod sigur, după ’89. Pare paradoxal că nici în momentele sale de maximă acceptare internațională – zonă în care trebuie să recunoaștem că a înregistrat performanțe care nu vor mai fi niciodată egalate – Ceaușescu nu a reușit să convingă lumea că țara sa poate fi locul de întâlnire al elitei politice. Ce n-a reușit Ceaușescu reușește, iată Băsescu, indiferent că este doar beneficiarul unei conjuncturi și că acceptarea Bucureștiului ca loc de desfășurare a acestei reuniuni la vârf a țărilor care au în comun uzul limbii și culturii franceze i se datorează, aproape în exclusivitate lui Ion Iliescu. El este, de fapt, artizanul integrării noastre în organizație (încă din ’91, când am participat pentru prima dată ca observatori) și tot el a înregistrat cele mai multe participări la sommet-urile găzduite în afara Franței, în Asia, America de Nord, Africa și Oceanul Indian (nu sunt sigur din ce continent face parte Mauritius). Ba, mai mult, în 2004, chiar în ajunul alegerilor, s-a străduit să ajungă în Burkina Fasso, la Ouagadougou, pentru a parafa înțelegerile anterioare care stabiliseră că ediția aceasta se va desfășura la București. Nu cu totul lipsite de temei au fost și zvonurile privitoare la o eventuală candidatură a sa pentru funcția de secretar general, după încheierea mandatului lui Bouthros Ghali, pentru care avea susținerea (esențială) a președintelui Chirac, însă la vremea respectivă dl Iliescu considera că are treburi mai urgente și mai importante în țară, unde PSD-ul părea că-l așteaptă cu brațele deschise pentru a fi reformat…
Desigur, nu este cazul să hiperbolizăm și să acordăm evenimentului o importanță mai mare decât i se cuvine. Mișcarea francofonă a fost inițiată și este susținută de Franța, în încercarea de a-și păstra locul printre marile puteri cu influență globală. Este o asociere de tip cultural, în primul rând, ceea ce nu exclude însă extensiile de alt tip. Nu poate fi însă comparată cu Commonwealth-ul și nici nu cred că are astfel de ambiții. Pentru România este importantă, în primul rând, desfășurarea acestei reuniuni la București. Chiar dacă planeta nu va tresălta de emoție, media internațională nu va putea ignora prezența simultană a unui atât de mare număr de șefi de stat și de guvern, chiar dacă dintre acestea doar unul contează, practic, în graficele puterii. Este, însă, un prilej de a se vorbi despre România și altfel decât în termenii obișnuiți. Iar coincidența elaborării Raportului de Țară la Bruxelles, cu gongul inaugural de la București crează o stare propice pentru ca noul membru al Uniunii Europene să privească cu ceva mai multă încredere în jurul său.
Dincolo de evenimentul în sine și de impactul său mediatic, Sommet-ul mai reprezintă și un prim test organizatoric și funcțional, în perspectiva în care, prin rotație sau pe baza altor principii, Bucureștiul va găzdui de-acum înainte importante reuniuni comunitare. Vom vedea mai limpede cât suntem de pregătiți și de apți să ne merităm locul în rândul valurilor care formează Europa celor 27: cea care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
|