Într-o ediție recentă a sa, prestigiosul 'Le Monde' deplânge schimbările afective petrecute în 'micul Paris': 'Singura țară latină din Europa Centrală și de Est, cunoscută pentru francofilia sa, abandonează cocoșul galic pentru vulturul american'. Autorul articolului adaugă faptul că 'atitudinea pro-americană, cultivată cu îndârjire de autorități, pare să meargă împreună cu un sentiment din ce în ce mai antifrancez'. Cât este de reală o asemenea percepție, rămâne de discutat. Cu siguranță că o anumită conjunctură nu va putea afecta major aproape două secole de afinități culturale, adânc înrădăcinate în generațiile mature. Nu cred că este vorba despre o 'atitudine antifranceză', din partea autorităților și a populației, cât despre o percepție realistă a disponibilităților și a raporturilor de forțe de pe scena internațională. Ca orice țară mică, România a fost, în istoria sa, permament la discreția marilor puteri care i-au decis, nu odată, destinul la masa verde. Faptul că cele mai multe decizii favorabile nouă au fost determinate de influența franceză este o realitate. Din păcate, însă, atunci când România a fost în postura de a-și alege un protector, în momentul desprinderii sale de blocul ideologic din care făcuse parte, oferta franceză a fost mai mult decât modestă, și a rămas, de regulă, ancorată în zona bunelor intenții. Niciodată Franța nu a mai reușit să pună umărul, decisiv, la aproprierea obiectivelor românești, indiferent dacă a fost vorba de afaceri europene sau mondiale. Blocată pe partea Germaniei de resentimentele istorice cauzate de cele două 'întoarceri ale armelor', României nu i-au mai rămas alte opțiuni decât a-și îndrepta atenția spre America. O Americă devenită unica super-putere, capabilă să hotărască singură ceea ce, de regulă, era considerat un apanaj democratic. America a fost cea care ne-a dat periodic și cele mai concrete semnale de sprijin, între acestea aderarea la NATO rămânând cea mai semnificativă performanță a noastră. În aceste condiții, 'îndârjirea' românească de a-și manifesta atitudinea pro-americană este pe deplin justificată, iar supărarea Franței riscă să rămână una fără rost. Cel puțin atâta timp cât vom continua să nu prea avem ce datora 'cocoșului galic', mai mult decât țâfna președintelui Chirac. |