Într-o ediţie recentă a sa, prestigiosul 'Le Monde' deplânge schimbările  afective petrecute în 'micul Paris': 'Singura ţară latină din Europa Centrală şi de Est, cunoscută pentru francofilia sa, abandonează cocoşul galic pentru vulturul american'.  Autorul articolului adaugă faptul că 'atitudinea pro-americană, cultivată cu îndârjire de autorităţi, pare să meargă împreună cu un sentiment din ce în ce mai antifrancez'. Cât este de reală o asemenea percepţie, rămâne de discutat.  Cu siguranţă că o anumită conjunctură nu va putea afecta major aproape două secole de afinităţi culturale, adânc înrădăcinate în generaţiile mature.  Nu cred că este vorba despre o 'atitudine antifranceză', din partea autorităţilor şi a populaţiei, cât despre o percepţie realistă a disponibilităţilor şi a raporturilor de forţe de pe scena internaţională. Ca orice ţară mică, România a fost, în istoria sa, permament la discreţia marilor puteri care i-au decis, nu odată, destinul la masa verde. Faptul că cele mai multe decizii favorabile nouă au fost determinate de influenţa franceză este o realitate.  Din păcate, însă, atunci când România a fost în postura de a-şi alege un protector, în momentul desprinderii sale de blocul ideologic din care făcuse parte, oferta franceză a fost mai mult decât modestă, şi a rămas, de regulă, ancorată în zona bunelor intenţii.  Niciodată Franţa nu a mai reuşit să pună umărul, decisiv, la aproprierea obiectivelor româneşti, indiferent dacă a fost vorba de afaceri europene sau mondiale.  Blocată pe partea Germaniei de resentimentele istorice cauzate de cele două 'întoarceri ale armelor', României nu i-au mai rămas alte opţiuni decât a-şi îndrepta atenţia spre America.  O Americă devenită unica super-putere, capabilă să hotărască singură ceea ce, de regulă, era considerat un apanaj democratic.  America a fost cea care ne-a dat periodic şi cele mai concrete semnale de sprijin, între acestea aderarea la NATO rămânând cea mai semnificativă performanţă a noastră.  În aceste condiţii, 'îndârjirea' românească de a-şi manifesta atitudinea pro-americană este pe deplin justificată, iar supărarea Franţei riscă să rămână una fără rost.  Cel puţin atâta timp cât vom continua să nu prea avem ce datora 'cocoşului galic', mai mult decât ţâfna preşedintelui Chirac.