În urmă cu câteva luni președintele Băsescu a primit la Cotroceni și a decorat câțiva medici austrieci. Nu s-au precizat atunci meritele speciale pentru care aceștia au primit distincțiile românești, dar presupun că printre ei s-au aflat și cel care l-au operat și tratat pe președinte de coloană atunci când a avut astfel de probleme.
Întâmplarea a făcut să recunosc de pe lista de decorați câteva nume care mi-au sărit în ochi. Nume legate de o filieră medicală austriacă despre care s-a vorbit nult și nu în termenii cei mai elogioși, pentru românii – alții decât președintele – care, având probleme medicale au încercat să le rezolve mai bine și mai în siguranță decât în rețeaua gestionată de dl Nicolaescu. Mă refer aici la acei români care-și pot permite să plătească un act medical de calitate.
Ce spuneau bârfele cu pricina – pentru că le consider ca atare atâta timp cât nu dispun de documentele și atestările care să justifice o altă încadrare? Că ar exista o „filieră vieneză”, care prin asistenți de origine română, recrutează pacienți cărora le oferă servicii de transport, cazare și consultare la câțiva medici cu „antecedente” românești, care la rândul lor îi îndrumă spre diferiți specialiști austrieci. Nimic neobișnuit sau incorect în chestiunea aceasta. Doar că traficul decurge după reguli mai „românești”, nu austriece: serviciile sunt plătite cash, fără a se elibera vreun document. Nu doar cele de transport, găzduire și îndrumare. Chiar și cele medicale. Un pacient care a urmat această filieră a relatat că după ce a fost consultat mai întâi de un profesor de cu totul de altă specialitate decât cea de care avea nevoie, a fost trimis să facă analize și să fie consultat de alți medici din aceeași clinică, fără nici o legătură cu boala sa. La fiecare cabinet a lăsat o sumă în schimbul căreia nu i-a fost eliberat niciun document. Analizele cu care venise de acasă au fost considerate neconcludente și a trebuit să facă altele care au dat aceleași rezultate. La final, a plătit la casieria clinicii o sumă modică, ce trebuia să justifice trecerea sa pe acolo. Pacientul cu pricina a fost surprins să constate cât de mult se obișnuiseră medicii-profesori austrieci cu sistemul șpăgii românești și naturalețea cu care luau banii și îi băgau în buzunare. „Nu numai că n-am reușit să diagnostichez starea în care mă aflam, dar m-am plimbat o săptămână pe la tot felul de clinici și spitale care în mod vădit n-aveau legătură cu suferința mea”.
Rețeua este bine pusă la punct, are „corespondenți” printre medicii din țară care-și trimit pecienții la Viena, beneficiind la rândul lor o cotă parte de pe urma acestei furnizări de clientelă. Pare să fie o afacere deosebit de înfloritoare pentru cei care o practică, cu conexiuni sus-puse (vezi decorarea de care vorbeam) și cu efecte practic nule, atâta timp cât consultațiile nu au ca rost vindecarea bolnavului, ci „mulgerea” lui sistematică prin trimiterea lor la cât mai mulți colaboratori ai filierei.
Dincolo de aspectul etic pe care-l ridică această chestiune, cred că cineva ar trebui să fie interesat și de intensa eviziune fiscală care se practică într-un stat cu structuri de control serioase și așezate, cum este Austria. Pentru că la noi mai e încă drum lung până acolo...