Partidul Umanist Român este cel care a introdus, în premierã absolutã, ideea evaluãrii strict materiale a noþiunii de fidelitate. În acest sens, membrii sãi care au fost plasaþi pe listele parlamentare ale PSD, în cadrul polului social-democrat, la alegerile din anul 2000, au fost invitaþi sã semneze o hârtie prin care se obligau ca, în cazul în care vor pãrãsi formaþiunea politicã, prin intermediul cãreia au intrat în Parlament, sã plãteascã câte 100 000 de dolari. Aceastã sumã reprezintã, în viziunea celor care au elaborat acest tip de angajament, cheltuielile medii fãcute de Partidul Umanist cu campania electoralã ºi alte angarale care þin de accesul spre un fotoliu de parlamentar. Având în faþã asemenea perspectivã, majoritatea celor aflaþi în fericita situaþie au semnat cu entuziasm un document ale cãrui urmãri nu prea puteau sã le treacã prin cap. Au trecut, însã, prin capul ºefului partidului, om cu experienþã în materie de oameni ºi de mai mici sau mai mari trãdãri (specifice domeniului afacerilor, dar nu numai) care s-a gândit cã este cea mai bunã modalitate sã-ºi protejeze investiþia ºi, la o adicã, sã obþinã ºi un ce profit. Destul de neobiºnuit în arena politicã, procedeul reprezintã varianta materialistã, ca sã-i zic aºa, a angajamentului idealist al demisiei de onoare, semnatã în alb, pe care alte formaþiuni au reclamat-o de la membrii lor. Numai cã socoteala de acasã nu s-a potrivit cu cea din târg, pentru cã dl Voiculescu, entuziast cum îl ºtim, n-a vãzut pericolul decât dintr-o parte. Or, acesta a venit din cealaltã. Trecând la ai lor, adicã la PSD, transfugii n-au fãcut altceva decât sã legifereze demersul iniþial: aleºi pe listele PSD-ului, ei au trecut la PSD! Nu s-au dus la liberali, nici la democraþi, ca sã nu mai vorbim de PRM. Ba, mai mult, ei au anticipat pur ºi simplu finalul unor miºcãri dezordonate ale PUR-ului, care au avut ca punct final - deocamdatã - refacerea alianþei cu fratele mai mare. În aceastã situaþie, chiar dacã instanþa i-ar fi dat câºtig de cauzã patronului Voiculescu, acestuia i-ar fi fost dificil - din punct de vedere moral - sã le ia banii, pentru simplul motiv cã i-au luat-o, practic, înainte, refãcân pe cont propriu noua alianþã. Dar, vorba aceea, pierzi-câºtigi, politician te numeºti, ºi nu banii sunt cei care fac fericirea electoralã, ci intrarea sau rãmânerea în parlament!