Ieşită din colimatorul presei odată cu racolarea sa de către naivul guvern al Macedoniei în scopul combaterii corupţiei şi pe alte meleaguri, după modelul dâmboviţean, doamna Monica Macovei revine, încercând să acrediteze ideea că justiţia ar trebui să se subordoneze factorului politic!

Adică exact pe dos de ceea ce susţinea cât timp a ocupat funcţia de ministru al Justiţiei, în guvernarea liberalo-democrată. Pe timpul mandatului său a promovat modificări la Legea  303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, fiind eliminată de la art. 4 obligaţia magistraţilor de a respecta codul deontologic, încălcarea acestuia fiind considerată doar o abatere disciplinară.

Doamna Macovei este un caz tipic de politician care una fumează şi alta zice. Care azi susţine cu tărie un lucru pe care mâine îl combate cu mânie proletară. Probabil că domnia sa consideră că „independenta” Monica Macovei, cooptată în Guvernul Tăriceanu din raţiuni de imagine (reprezenta, chipurile, Societatea Civilă) era o cu totul altă entitate decât europarlamentarul PDL Monica Macovei. Că ce mergea ca independent nu mai merge ca ostaş credincios al partidului care te-a dotat cu o sinecură.

Acum, domnia sa vede lucrurile cu totul altfel: protestele magistraţilor reprezintă o grevă mascată, în condiţiile în care aceştia nu au dreptul să facă grevă. Tot domnia sa mai susţine, acum, că protestul legat de celebrul spor de stress, care aproape că dublează lefurile, şi aşa disproporţionat de mari faţă de cele ale altor categorii, survine după un şir mai lung de ilegalităţi ale magistraţilor care şi-au acordat singuri, prin intermediul instanţelor, sporuri salariale.

Dar, când oare s-a produs acest şir lung de ilegalităţi? Nu cumva chiar şi pe timpul intransigentei ministrese, prea ocupată cu jocurile politice ca să realizeze ce fac cei din subordinea sa administrativă? Nu cumva lupta sa surdă cu CSM-ul a dat apă la moară acestor demersuri şi le-a ajutat să scape de sub control? Într-un mod de-a dreptul miraculos, doamna Macovei înţelege abia astăzi ce înseamnă independenţa justiţiei: un drept al justiţiabililor! Nu o umbrelă pentru magistraţi, să facă ce vor.

Mintea românului cea de pe urmă. Din nefericire, într-un stil devenit clasic, aceasta se manifestă abia când este prea târziu. Când categoria auto-privilegiată a magistraţilor a descoperit că este suficient de puternică pentru a-şi crea un statut special şi pentru a-l impune cu forţa .
Greva magistraţilor – căci despre asta este vorba – este cel mai periculos precedent care se manifestă într-un moment de cumpănă: acela al faptului că într-o societate democratică forţa nu este exclusă în reglarea unor diferende. Că ea poate deveni apanajul cvasi-legal al unora mai egali decât alţii…