Ieºitã din colimatorul presei odatã cu racolarea sa de cãtre naivul guvern al Macedoniei în scopul combaterii corupþiei ºi pe alte meleaguri, dupã modelul dâmboviþean, doamna Monica Macovei revine, încercând sã acrediteze ideea cã justiþia ar trebui sã se subordoneze factorului politic!
Adicã exact pe dos de ceea ce susþinea cât timp a ocupat funcþia de ministru al Justiþiei, în guvernarea liberalo-democratã. Pe timpul mandatului sãu a promovat modificãri la Legea 303/2004 privind statutul judecãtorilor ºi procurorilor, fiind eliminatã de la art. 4 obligaþia magistraþilor de a respecta codul deontologic, încãlcarea acestuia fiind consideratã doar o abatere disciplinarã.
Doamna Macovei este un caz tipic de politician care una fumeazã ºi alta zice. Care azi susþine cu tãrie un lucru pe care mâine îl combate cu mânie proletarã. Probabil cã domnia sa considerã cã „independenta” Monica Macovei, cooptatã în Guvernul Tãriceanu din raþiuni de imagine (reprezenta, chipurile, Societatea Civilã) era o cu totul altã entitate decât europarlamentarul PDL Monica Macovei. Cã ce mergea ca independent nu mai merge ca ostaº credincios al partidului care te-a dotat cu o sinecurã.
Acum, domnia sa vede lucrurile cu totul altfel: protestele magistraþilor reprezintã o grevã mascatã, în condiþiile în care aceºtia nu au dreptul sã facã grevã. Tot domnia sa mai susþine, acum, cã protestul legat de celebrul spor de stress, care aproape cã dubleazã lefurile, ºi aºa disproporþionat de mari faþã de cele ale altor categorii, survine dupã un ºir mai lung de ilegalitãþi ale magistraþilor care ºi-au acordat singuri, prin intermediul instanþelor, sporuri salariale.
Dar, când oare s-a produs acest ºir lung de ilegalitãþi? Nu cumva chiar ºi pe timpul intransigentei ministrese, prea ocupatã cu jocurile politice ca sã realizeze ce fac cei din subordinea sa administrativã? Nu cumva lupta sa surdã cu CSM-ul a dat apã la moarã acestor demersuri ºi le-a ajutat sã scape de sub control? Într-un mod de-a dreptul miraculos, doamna Macovei înþelege abia astãzi ce înseamnã independenþa justiþiei: un drept al justiþiabililor! Nu o umbrelã pentru magistraþi, sã facã ce vor.
Mintea românului cea de pe urmã. Din nefericire, într-un stil devenit clasic, aceasta se manifestã abia când este prea târziu. Când categoria auto-privilegiatã a magistraþilor a descoperit cã este suficient de puternicã pentru a-ºi crea un statut special ºi pentru a-l impune cu forþa .
Greva magistraþilor – cãci despre asta este vorba – este cel mai periculos precedent care se manifestã într-un moment de cumpãnã: acela al faptului cã într-o societate democraticã forþa nu este exclusã în reglarea unor diferende. Cã ea poate deveni apanajul cvasi-legal al unora mai egali decât alþii…