Mânia cu care Executivul întâmpină fiecare nouă evaluare a agențiilor de rating începe să devină comică. La fel ca și nemulțumirile cărora le dădeau glas politicienii pe care profesorul Brucan îi gratula cu note proaste în emisiunea sa. Cum îndrăznesc ăștia să zică despre noi că suntem pe marginea falimentului, că vom intra în incapacitate de plată când, iată, Banca Naționala are chiar mai mult decât avem noi de plătit? Ce politică fac aceste agenții de rating? Ce urmăresc ele? Agențiile astea urmăresc, după câte se pare, un singur lucru: să ofere potențialilor investitori un fel de ghid. Să le spună: aici banii voștri vor fi în siguranță șl vă vor oferi un oarecare câștig; aici e un risc - dar și posibilitatea unui câștig mai mare; acolo - nici nu încercați: vă pierdeți și timpul, și banii!
După cum se poate lesne observa, de-a lungul ultimilor ani noi am alunecat pe toboganul riscului, în opinia majorității agențiilor, până acolo unde ne-a plasat Standard & Poor's:pe undeva prin Africa, alături de Zimbabwe și Senegal, daca nu mă înșel. Probabil că criteriile pe care le folosesc agențiile astea - care nu-și prea pot permite să dea rateuri: ar însemna că se joacă cu banii oamenilor, și din capitalul de încredere al acestora și trăiesc- au în ele date care pot conduce spre concluzia că, undeva prin acest an, s-ar putea să intrăm în incapacitate de plată. Chiar dacă acum, la Banca Națională, se mai găsește câte ceva. Este absurd însă să ne închipuim că are cineva ceva cu noi. Că suntem supuși unui tratament perfid. Este un mai vechi sindrom victimologic de care nu ne dezbărăm. În loc să încercăm să înțelegem ce se întâmplă cu noi și cum pot fi oprite degradarea și descalificarea, protestăm! De parcă îi pasă cuiva de protestele noastre! De parcă, mâine, Standard & Poor's se va rușina și va declara public: ne cerem iertare, ne-a scăpat amănuntul că în pivnițele Băncii Naționale zace un miliard de dolari: numai bun pentru plăți scadente! Haideți să ne vedem de treabă, să urnim economia, să câștigăm încrederea investitorilor și atunci, cu siguranță, nu ne va mai păsa de clasamentele agențiilor de rating.