În lipsă de alte subiecte pe marginea căruia să-şi exercite inventivitatea, Serviciul Român de Informaţii aruncă pe piaţa românească o bombă fumigenă: există riscul unor atacuri teroriste!  Este ca şi cum ai spune: există riscul îmbolnăvirilor de gripă!  Sau al îngheţului în timpul nopţii! Serviciul care n-a mai avut de-a face cu o acţiune teroristă propriu-zisă din 1991, de când cu atacul împotriva ambasadorului indian la Bucureşti (sau, când a avut de-a face - cazul grenadei de la Liceul Monnet - a preferat să tragă cadavrul de pe Quinet-ul lor, pe Academia Poliţiei) găseşte un bun prilej de a ieşi în faţă şi de a mai justifica banii contribuabililor pe care-i cheltuieşte în bătăliile fără sfârşit duse cu CNSAS, pentru a apăra cauza celor câţiva securişti pe care-i mai adăposteşte în rândurile sale.  Dl Timofte, invitat de Comisia Parlamentară de Control, să spună care e situaţia, găseşte un bun prilej de a forţa mâna Legislativului în favoarea instituţiei domniei sale.  În faţa nenumăratelor ameninţări venite din partea comercianţilor irakieni oploşiţi pe la noi ca să câştige un ban, domnia sa consideră că ar trebui amendată - şi nu altfel, ci în procedură de urgenţă! - Legea Siguranţei Naţionale.  Directorul SRI scoate din mânecă şi un alt atu: vezi, Doamne, ameninţările cresc în mod exponenţial datorită prezenţei trupelor americane în România! Este binecunoscut mecanismul prin care serviciile secrete şi instituţiile de represiune încearcă să-şi întărească poziţiile profitând de orice criză sau situaţie de excepţie.  Nu-i fac o vină dlui director că acţionează în spiritul acestui mecanism.  Cred însă că, alături de colegii săi din Poliţie, a gestionat prost, până în acest moment, oportunitatea creată de criza irakiană, exagerând pericolele şi acţionând cu mai puţin tact şi discreţie decât ar fi necesar în cazul unui asemenea instituţii.  Declaraţiile făcute, care puteau lipsi din dezbaterea publică, n-au făcut altceva decât să alarmeze şi să isterizeze anumite grupări, dând sentimentul unei implicări din partea României, mai mare decât ar fi fost necesar şi decât i s-a cerut în virtutea unor aranjamente politice pe care nu le discutăm aici. Dl Timofte şi oamenii ar mai fi avut nevoie, pentru a-şi justifica demersurile, doar de un mic incident - căruia, dealtfel, îi şi croiseră poteca necesară.  Numai că, surpriză: a doua zi după această declaraţie, dl Timofte o-ntoarce ca la Ploieşti, afirmând senin că... este puţin probabil ca un incident terorist să aibe loc în România! De vină a fost, probabil, apelul preşedintelui Iliescu, la calm şi realism, este unul prea 'pacifist' şi neproductiv pentru a fi luat în consideraţie de la prima mână...