ÃŽn cei douãzeci de ani proorociþi de Brucan, societatea româneascã a exersat partitura democraþiei, parcurgând aproape toate etapele prevãzute în Constituþie. Spun „aproape toate”, pentru cã una singurã a rãmas netestatã: alegerile anticipate!
Am plecat, în 1990, la primele alegeri libere, cu majoritãþi asemãnãtoare celor din comunism ºi primul partid care a guvernat a fãcut-o fãrã nici o teamã la vremea aceea, a cere demisia premierului sau a încerca o moþiune de cenzurã semãna cu fluieratul în bisericã. 2006 a adus prima alternativã la putere, PSDR-ul lãsând locul unei Coaliþii – o altã noutate. ÃŽn timpul acesteia s-au schimbat trei guverne, dar Puterea a rãmas...la putere, având de partea ei ºi preºedinþia, ºi legislativul. Tot în 1996 a avut loc ºi primul transfer civilizat de putere ºi de prerogative, la Cotroceni înregistrându-se ceremonia de predare într-o atmosferã civilizatã. „Schimbarea schimbãrii” din 2000 a permis câºtigãtorilor sã exerseze ultima guvernare corelatã pe toate planurile.
Odatã cu victoria lui Traian Bãsescu, în 2004, au început sã se deruleze, în valuri, tot felul de formule originale. A fost prima „coabitare”, între un preºedinte de o culoare ºi un Executiv de alta (chiar dacã plecaserã la drum împreunã). A avut loc ºi prima suspendare constituþionalã a unui preºedinte, urmatã de un referendum care l-a repus la locul sãu. Lucrurile au debutat însã cu prima forþare a textului Constituþiei, care de atunci înainte a fost interpretat aºa cum le convenea celor care-l lecturau. Dacã pânã în 2004 propunerea preºedintelui nu ridica niciodatã probleme, pãrând cã articolele din Constituþie referitoare la acest aspect sunt suficient de clare, de atunci înainte s-a lãsat o ceaþã deasã care nu s-a ridicat nici astãzi, dupã prima moþiune de cenzurã care are ca rezultat demiterea unui guvern. Emil Boc rãmâne în istorie ca primul premier demis de Parlament, iar guvernul sãu de dupã eliminarea social-democraþilor, ca primul în care miniºtrii au condus câte douã ministere deodatã.
Ce urmeazã? Trebuie sã aºteptãm mai întâi rezultatul bãtãliei dintre preºedinte ºi partide, referitoare la numirea premierului. S-ar putea sã asistãm ºi la o (pen)ultimã premierã: aceea a respingerii de cãtre Parlament a unui premier desemnat. Despre „ultima soluþie” – alegerile anticipate – s-ar putea sã vorbim doar dupã alegerile prezidenþiale. Pânã atunci sã observãm doar faptul cã toate aceste exerciþii de democraþie au loc pe nervii ºi pe banii noºtri, nu ai lor.
Ei exerseazã, cã altceva tot nu ºtiu sã facã...
|
| Accesari:
3130
|
Adauga o opinie