O anumită lacună a Legii electorale face ca în România accesul către ma gistraturi importante, cum ar fi acelea de primar general sau de primar al unor oraşe mari, mijlocii şi mici, să fie absolut liber, pentru persoane al căror comportament ar putea fi încadrat clinic în tiparele unor afecţiuni psihologice cu urmări grave. La fiecare dintre cele trei ediţii ale alegerilor locale, printre droaia de candidaţi emanaţi de cele mai obscure sau dubioase formaţiuni aşa-zis politice, s-au strecurat unul-doi schizofrenici, mai mulţi paranoici şi un număr nedefinit de handicapaţi. Ochiurile plasei politice sunt suficient de largi pentru ca printre ele să se strecoare şi câte un Branc, de exemplu, persoana ale cărui nu puţine gesturi şi manifestări ar fi trebuit să-i pună pe gânduri pe alegătorii din Arad. Chiar nedepistaţi clinic, unii candidaţi se reclamă către patul de spital dintr-o cameră cu gratii prin uşurinţa patologică cu care fac promisiuni şi dau asigurări că ei şi numai ei vor fi în stare să acopere gropile din asfalt cu icre negre, să facă să curgă lapte pe ţevile de apă caldă şi miere pe cele de apă rece, să construiască reactoare nucleare de bloc pentru încălzire şi să aducă toţi investitorii disponibili de pe alte meleaguri pe cele mioritice.

Sunt de acord că, într-un anume fel, campania electorală e şi un show, dar cred că de cele mai multe ori este vorba despre concurenţă neloială la adresa unor oameni ai muncii oneşti, precum cei de la „Vacanţa Mare", „Vouă", „Ţociu & Palade" sau chiar unii realizatori de talk-show-uri vesele. Oricum, cred că Legea electorală ar trebui amendată într-un mod foarte categoric, prin introducerea unei prevederi care să facă necesar un examen psihologic înaintea lansării oricărei candidaturi. Ştiu, va fi mai puţin vesel. Dar parcă de veselie ne arde nouă?